Acest site foloseşte cookies. Navigând, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Află mai multe detalii.

   

Opel la Geneva



Opel la Geneva: o premieră, o viziune şi multă ecoFLEXibilitate

Lansarea noului Meriva, un concept car şi o dovadă a preocupărilor ecologice ale Opel

Rüsselsheim. Opel îi va impresiona pe participanţii la Salonul Auto de la Geneva pe 4 martie, odată cu lansarea modelului Meriva – un nou campion în segmentul monovolumelor, inovator şi flexibil. Opel va expune de asemenea propunerea companiei pentru a ocupa poziţia de lider al segmentului de autovehicule ecologice, odată cu debutul concept car-ului futurist Opel Ampera, autovehiculul electric, şi al noului Corsa, un model economic acum cu un consum de carburant cu până la 13 la sută mai redus.

„Opel impulsionează inovaţia şi utilizarea propulsiei ecologice în Europa şi le împachetează într-un design elegant şi expresiv. Toate acestea vor fi expuse la Geneva,” a declarat Alain Visser, Vicepreşedinte, Vânzări, Marketing şi Aftersales, Opel/Vauxhall.

Meriva, campionul flexibilităţii

Inovatoare, versatilă şi elegantă, a doua generaţie a modelului Opel Meriva, ce urmează a fi lansată pe 4 martie, va stabili noul standard în ceea ce priveşte nivelul de versatilitate al autovehiculelor, printr-o gamă variată de dotări inovatoare, proiectate pentru a optimiza utilizarea flexibilă a spaţiului şi ambalate într-un design distinct, contemporan.

Opel-la-Geneva
Opel-la-Geneva
Opel-la-Geneva
Opel-la-Geneva


A doua generaţie a modelului Meriva oferă o flexibilitate inteligentă la bord, la un preţ convenabil. Sistemul său FlexSpace a fost dezvoltat suplimentar pentru a deveni şi mai intuitiv şi mai uşor de utilizat. Modelul introduce, de asemenea, conceptul FlexDoors, inovatoarele portiere spate cu balamale în partea posterioară, ce facilitează accesul în interior – o premieră pentru un producător de autovehicule de volum. Mai mult, noul Meriva aduce un spaţiu foarte bun de depozitare în interior, sporit de un concept revoluţionar pentru consola centrală flexibilă, precum şi de sistemul FlexFix, exclusiv de la Opel – suportul pentru biciclete integrat, care este depozitat asemenea unui sertar sub portbagaj.

Flexibilitatea caracteristică modelului Meriva este sporită de exteriorul expresiv şi de stilul interior ce continuă noul limbaj de design sculptural premiat al mărcii, prezent la modelele Insignia şi Astra. Modelul Meriva are acelaşi ADN Opel, însă îşi manifestă propria personalitate: silueta sa de monovolum este fluidă, elegantă şi dinamică. Designul geamurilor din spate are o curbură specifică, ce accentuează portierele flexibile FlexDoors, îmbunătăţind în acelaşi timp vizibilitatea pasagerilor din spate, în special a copiilor.

Opel-la-Geneva
Opel-la-Geneva
Opel-la-Geneva
Opel-la-Geneva


Gama mare de motorizări a fost prevăzută cu turbocompresoare, pentru o performanţă eficientă. Acestea oferă o putere cuprinsă între 75 şi 140 cp şi vor include o versiune ecoFLEX foarte economică. Bineînţeles, vor fi disponibile transmisii manuale cu 5 şi 6 trepte de viteză, precum şi o transmisie automată cu 6 trepte.

Concept Car: aspiraţia la un viitor mai bun

Opel va prezenta în premieră un concept car ce reuneşte multe dintre calităţile pe care compania le adoptă pe măsură ce înaintează, îmbinând designul expresiv şi atractiv cu tehnologia germană, pentru a întâmpina provocările ecologice viitoare.

Opel-la-Geneva


Combinând designul, inovaţia ecologică şi propulsia alternativă, modelul vizionar dovedeşte că dimensiunea şi confortul nu trebuie sacrificate pentru ca un autovehicul să fie ecologic.

Opel Ampera: etalat la Geneva

O altă atracţie majoră la Geneva: autovehiculul electric Opel Ampera. Începerea producţiei modelului Opel Ampera cu cinci uşi şi patru locuri este programată pentru sfârşitul anului 2011. În materie de design, acesta are acelaşi ADN ca modelele Astra şi Insignia, Maşina Anului 2009 în Europa, totuşi utilizează o tehnologie de propulsie electrică de ultimă generaţie denumită Voltec.

Opel-la-Geneva
Opel-la-Geneva
Opel-la-Geneva
Opel-la-Geneva


Spre deosebire de alte sisteme convenţionale de propulsie electrică, Voltec utilizează electricitatea ca sursă principală de alimentare şi, ulterior, benzina ca mijloc de generare a energiei electrice. Acest sistem ajută modelul Ampera să depăşească toate problemele legate de autonomia de obicei limitată a autovehiculelor pur electrice.

Opel Ampera reprezintă doar o parte a misiunii Opel de a deveni un lider european al sistemelor de propulsie alternativă, utilizându-şi expertiza în tehnologii inovatoare şi făcându-le accesibile.

Opel-la-Geneva
Opel-la-Geneva
Opel-la-Geneva
Opel-la-Geneva


Noul Corsa, autovehiculul cu un consum extrem de redus

Ca parte a intenţiei Opel de a face aerul planetei mai curat, schimbările aduse noului Corsa au redus consumul de carburant cu până la 13 procente, fără a face compromisuri legate de putere sau bucuria de a conduce. Sprintenul model Corsa nu este doar o maşină atractivă, ci aduce de asemenea clienţilor cea mai bună calitate. Un raport recent realizat de cea mai importantă organizaţie de expertiză tehnică, DEKRA, a clasat modelul Opel Corsa ca fiind, per total, cel mai bun în materie de calitate. În cadrul raportului din 2010, Corsa a înregistrat cea mai redusă rată de defect dintre toate autovehiculele testate.

Noul Corsa oferă o gamă variată de motoare pe benzină şi diesel cu emisii reduse de carbon, inclusiv 1.3 CDTI, modelul Corsa ecoFLEX, cu emisii de 98 g. Gama de motorizări este alcătuită dintr-o ofertă variată de motoare pe benzină, începând cu versiunea de bază de 1 litru cu 3 cilindri (48 kW/65 cp) şi terminând cu unitatea cu turbocompresor de 1,6 litri a modelului Corsa OPC (141 kW/192 cp). Pe partea diesel, diferitele versiuni ale motoarelor 1.3 şi 1.7 CDTI oferă puteri cuprinse între 55 kW/75 cp şi 96 kW/130 cp, toate cu un consum de carburant de sub 5 litri la 100 de kilometri.

Opel-la-Geneva
Opel-la-Geneva
Opel-la-Geneva
Opel-la-Geneva


Ce spunem noi?

Linia Opel se încadrează curajos în tendinţa generală de reducere a emisiilor de gaze în atmosferă. Este cu atât mai lăudabil, cu cât, până nu demult, nemţii erau pe marginea prăpastiei. Au reuşit să scape datorită calităţilor nou-lansatului Astra şi, îmbucurător, nu se opresc aici, ci continuă seria de inovaţii.

Voi ce spuneţi?
Publicat la: 11 Februarie 2010

Comentarii


Adauga un comentariu
Nume
Email
  (nu va fi facut public)
 
 
 

© 2008 - 2017 demaraj.ro. Toate drepturile rezervate.
Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acord scris.