Micşorarea consumului - partea 1/2
Micşorarea consumului de combustibil
Haideţi să discutăm puţin despre modalităţi de a micşora consumul maşinii. Fie că discutăm despre maşini de concepţie mai veche, pe carburator (să nu uităm că încă mai găsim pe stradă Daciile seculare) sau de cele mai recente (cu injecţie), metodele pe care vi le prezentăm sunt aplicabile şi au rezultate excelente (în unele cazuri chiar spectaculoase).
Motorul reprezintă principalul ansamblu care influenţează (în bine sau în rău) consumul de combustibil. La rândul său, motorul este alcătuit din diverse sisteme a căror proastă funcţionare scade economia de carburant. Ne vom ocupa pe rând de fiecare.
Sistemul de alimentare
Incepem cu problemele pe care le poate crea banalul ... buşon de combustibil. Unele dintre acestea au din construcţie un orificiu care permite schimbul de gaze (vapori de combustibil) cu atmosfera. Altele nu, caz în care eliminarea presiunii din rezervor se face exclusiv prin conducta de aerisire (preaplin). Dacă acest orificiu este înfundat, precum şi la înfundarea conductei (furtunului) de aerisire se creează presiune în rezervor. Cum se manifestă? La deschiderea buşonului se observă o eliminare de presiune din rezervor. Rezultatul? Consum exagerat ( presiunea din rezervor trece mai departe spre carburator) sau forţe care dăunează sistemului de injecţie şi miros de combustibil (sistemul începe să piardă din presiune pe la colierele furtunelor, putând chiar să avem scurgeri de carburant).
La mașinile de producție recentă, din cauza normelor din ce în ce mai stricte de poluare, a fost necesară etanșarea sistemului de alimentare. Drept urmare, în bușon nu mai există supaă, iar conducta de aerisire a dispărut. A apărut, în schimb, un dispozitiv cu filtru de carbon activ, care, la creșterea presiunii în rezervor, reține vaporii de combustibil, eliberând în atmosferă doar aer. Atunci când presiunea scade, acest proces se reia în sens invers. Deci, dacă aveți presiune crescută în rezervor (ce poate fi simțită la deschiderea bușonului), interesați-vă dacă mașina pe care o dețineți este echipată cu un astfel de sistem. Dacă este, schimbarea canistrei de carbon și (probabil) a electrovalvei (împreună cu care lucrează) este iminentă. Dacă însă defecțiunea vă prinde departe de casă, slăbiți bușonul, lăsând posibilitatea rezervorului să comunice cu atmosfera (ca soluție pur provizorie).
Acelaşi consum mare poate avea drept cauză înfundarea conductei de retur. Orice pompă de combustibil "trage" din rezervor o cantitate de carburant mai mare decât cea necesară funcţionării motorului, iar excedentul se întoarce în rezervor, prin conducta de retur. Obturarea sa va face ca surplusul de combustibil să intre forţat în camera de ardere, provocând pe lângă creşterea exagerată a consumului şi ancrasarea bujiilor şi depunerea de zgură pe supape şi pereţii camerelor de ardere. Problema nu se poate remedia decât la service, unde se va identifica locul în care conducta este blocată şi aceasta va fi desfundată sau schimbată după caz.
Să trecem acum la problemele injecţiei. Cea mai frecventă problemă care apare este obturarea parţială (sau în cazuri mai severe - totală) a unuia sau a mai multor injectoare. Popular, asta se numeşte înfundarea injectoarelor. Principala cauză a problemei este calitatea proastă a benzinei/motorinei. O altă cauză este aceea că elementele solide din benzină rămân pe interiorul injectorului atunci când opriţi motorul, iar căldura face ca anumiţi componenţi din combustibil să se evapore, restul rămânând sub formă de depozite. Din păcate, depozitele care se formează pe orificiile injectoarelor sunt extrem de dure şi de-aceea sunt greu de înlăturat. Nemaiavând aceeaşi suprafaţă totală de pătrundere a benzinei, managementul motorului tinde să menţină funcţionarea la parametri cât mai apropiaţi de normalitate, însă de cele mai multe ori, acest lucru este insuficient. Motorul funcţionează defectuos, cu trepidaţii, porneşte greu la rece, iar pentru a beneficia de putere trebuie apăsată mai mult pedala de acceleraţie, crescând consumul. Pentru a evita aceste probleme, soluţia este folosirea la fiecare plin de combustibil a unui flacon de soluţie pentru curăţat injectoare (Fuel Injector Cleaner), care ajuta la evitarea depunerii impurităţilor pe injectoare. De asemenea, o repriză de şofat sportivă (din când în când) creşte temperatura din camera de ardere (care are drept rezultat arderea depunerilor de pe scaunul supapei şi de pe bujii) concomitent cu mărirea debitului de combustibil prin injectoare (deci răcirea corespunzătoare a acestora şi desfundarea fizică, chiar de către combustibilul care pătrunde prin ele). De aceea, pentru menţinerea unui sistem de alimentare curat şi performant (şi pentru curăţarea filtrului de particule la Dieselele recente), recomand să schimbaţi ocazional aproape de zona roşie a turometrului (fireşte, fără a abuza, caz în care consumul şi uzura cresc exagerat). Indiferent de stilul de conducere, recomand curăţarea cu ultrasunete (pe banc de curăţare) a injectoarelor la fiecare 130-170.000 km parcurşi (în funcţie de rutele pe care le-aţi făcut şi de stilul de mers), pentru că depunerile nu pot fi înlăturate numai printr-o şofare corectă şi adăugarea de diluanţi chimici în benzină.
Ce benzină folosim de 95 sau de 98? Depinde... benzina de 95 are o putere calorică mai mică. Pe româneşte, benzina de 95 împinge pistonul mai puţin decât aceeaşi cantitate de benzină de 98. Deci un randament superior al benzinei mai scumpe... Sigur că alimentând cu 98 vom avea un consum mai mic decât cu 95, însă luând în considerare diferenţa de preţ, situaţia se poate inversa. Şi aici există posibilitatea de a adăuga un aditiv (Octane Booster), care va creşte cifra octanică (în anumite cazuri, pe recipient este specificat şi cu câte puncte) la un preţ mic (10-20lei/plinul de rezervor), fiind o variantă decentă. La Diesel, situaţia e mai simplă: alimentaţi cu motorina a cărei specificaţie corepunde cu normele de poluare îndeplinite de autoturismul dvs. (Euro3, Euro4, etc.). Şi în acest caz există aditivi care măresc cifra cetanică (Cetane Improver), care micşorează consumul la un preţ mic. Cum procedăm, deci? Părerile sunt împărţitem iar rezultatele pot diferi în funcţie de maşină. Testaţi consumul mediu obţinut cu CO98, apoi testaţi-l pe cel aferent benzinei CO90 şi luaţi o decizie. În ceea ce mă priveşte, eu merg pe CO95 combinat cu aditiv, pentru că am obţinut consum mai mic la preţ mai bun concomitent cu performanţe sensibil superioare.
Filtrul de aer trebuie să fie curat. Un filtru îmbâcsit duce la schimbarea raportului benzină/aer care intră în cilindru prin faptul că nu permite aerului să treacă prin hârtia filtrantă. Urmarea: un amestec bogat, deci consum mare de combustibil şi o pierdere de putere. Recomand verificarea filtrului de aer la fiecare 10-15.000km, în funcţie de tipul de drum pe care folosiţi maşina (zone cu praf sau mai curate). Dacă observaţi depuneri mari de praf pe filtru, acesta trebuie schimbat imediat. Dacă filtrul este relativ curat, o simplă curăţare cu aer comprimat poate prelungi viaţa cu încă 5-10.000 km.
Sistemul de aprindere
Bujiile reprezintă ultima verigă a lanţului sistemului de aprindere. Acestea trebuie curăţate sau schimbate la intervale regulate (în funcţie de motor, între 20 şi 40 mii km). Electrozii cu depuneri dau scânteie slabă şi lasă combustibilul nears. De aceea, motorul suferă o pierdere de cuplu (nu trage bine) care face şoferul să apese mai tare acceleraţia. Lanţul se încheie cu, aţi ghicit, consum inutil de combustibil. Inspectarea regulată a bujiilor este obligatorie şi ar trebui făcută la fiecare 5000km. În cazul în care bujia prezintă depuneri (cauzate, în principal, de pornirile la rece repetate), aceasta trebuie curăţată cu un şmirghel cu granulaţie fină (în niciun caz nu trebuie pusă pe foc, pentru că îşi pierde calităţile termice). În viitor veţi putea citi un articol legat de demontarea, curăţarea, reglarea distanţei dintre electrozi şi remontarea bujiei pe maşină.
Partea a doua va trata scăderea consumului prin menţinerea în parametri a sistemului de ungere şi a sistemului de răcire. Vom discuta despre sistemul de frânare, despre aerodinamica maşinii, despre pneuri şi despre un stil corect de conducere.
- continuare - vezi partea 2
|
|
Comentarii
ion
la 9 Decembrie 2009
|
as dori articolul cu demontarea si curatirea bujiilor.am un chevrolet spark din 2007/36000km,si nu prea am suflu la motor.pun benzina 98
|
|
|
Horatiu
la 7 Aprilie 2010
|
Buna ziua! Excelent articol! Eu am un Renault Clio 1.4 i din anul 1995, injectie monopunct. Am schimbat la masina toate consumabilele(filtru aer, filtru benzina, bujii, ulei), distributia, am reglat tachetii caci erau unpic dereglati, sonda lambda si tot are un consum urban de 9l/100 km urban ceea ce mi se pare destul de mare tinand cont ca schimbarea vitezelor o fac la 2000 rot/min caci altfel "mananca" si mai mult! Nu stiu cum sa fac sa ii mai reduc consumul...cateva sugestii ar fi binevenite. O zi buna! La revedere!
|
|
|
Emi
la 28 Octombrie 2010
|
Motorul ala de clio asa consuma el mult. Daca ai fi avut acel 1.6 Diesel ti-ar fi consumat 4% la 100km/h ;). A , inca ceva. Fa-ti un soft. nu e scump, vreo 100euro . ;) ii zici ca vrei treptele 1-2-3 scurte si 4-5 lungi ;) si sa vezi ce consum de 5% o sa ai cu a5a la 2000 la 120km/h
|
|
|
gaga
la 1 Noiembrie 2010
|
Nu mai schimba sub 2000 pt ca atunci mananca mult.Un motor lucreaza bine intre 2000 si 3000 rpm.
|
|
|
paulici
la 14 Ianuarie 2011
|
Am Skoda Fabia 2000, motor 1.4 MPI si "papa" 7l/100km la 1ookm/h. Mi se pare exagerat de mult, tinand cont de marime motor si masina. Cun ii scad consumul? Cumpar instalatie GPL? Cat costa una? Ii pun magneti de la MagnoFuel sau exista alta varianta?! Am inteles ca un tip din timisoara a scazut consumul la jumatate masinii sale! Va rog sa ma ajutati!!!!!!!!
|
|
|
perianu vlad
la 9 Aprilie 2011
|
Foarte interesant comentariu insa va cer personal ajutorul fiind ultima persoana careia ma adresez.
Sunt detinatorul de 3 luni al unui break 1310 aci si am avut experienta neplacuta de a il cumpara de la samsari si de a constata nenumarate defecte ascunse. Defectul care ma afecteaza cel mai mullt (la omul sarac nici boii nu trag) este acela al consumului ( 40%) enorm. Am fost la 7 serviceuri si nimic, dar acum 2 sapt. am reusit printr-un prieten sa ajung la cineva f priceput si am schimbat injectia. Rezultatul : bujiile nu mai sunt pline de funingina, consumul s-a redus in Bucuresti la 15,5% ( am uitat sa va spun ca masina are motorul de 1,6 ccl), totusi inca am consum acum pe vreme calduroasa cam mare. Va rog sa-mi spuneti daca ma puteti ajuta.
Multumesc anticipat si astept raspuns pe mail : perianu_vlad@yahoo.com
|
|
|
dan
la 2 August 2011
|
am o mare rugaminte ami puteti sp si mie un raspuns am o dacie 1310 de o bucata de vreme ma confrunt cuo problema la sistemul de ungere am schimbat uleiul de motor an preuna cu filtru si cu o cutie de aditiv cu teflon 2=2 si an nainte aveam presiunea macsima /6 iar acum am la rece4 si la cald 3 care s a fie problema pt ca an rampa cand scot busonul arunca ulei /cu stima
|
|
|
Flore
la 6 August 2011
|
Ajutor! Unde e capacul de preaplin la spark?
|
|
|
Mecanicul
la 26 Noiembrie 2011
|
salut Dan, La relanti ai 3, 4? // 1. la turatii ridicate (2000, 3000 rot/min) creste nivelul uleiului? daca da, uleiul este contaminat cu benzina.
2. Arborele a fost rectificat sau doar cuzinetii montati direct? Aici, ori arborele rectificat prost, ori, fara rectificare, a avut joc destul de mare prin care uleiul "scapa". Asculta zgomotele, bataile de arbore. O alta potentiala sursa de pierdere ar fi lagarele arborelui cu came.
3. Pompa proasta sau cu supapa dereglata sau o gunoaie agatata intre bila pompei si scaun, incat la rece e presiune mare, datorita viscozitatii mari, la cald scapind usor.
4. Mai greu de crezut dar: rampa culbutorilor e bine fixata? poate scapa presiune pe la suportul acela prin care se unge rampa. Sau rampa cu scapari pe la capete??
|
|
|
dan
la 10 Februarie 2012
|
presiune mica mai poate fi din cateva puncte /1filtru ulei defect /2pompa are joc mare la acx /3gunoaie la capatul acxului cu came /4ulei prost ,tin a mentiona ca si eu am patit la fel /feritiva de ulei de motor de petrom .folositi prista 15w40 disel ,cu aditiv cu teflon 2+2 si vei vedea ca ati va reveni presiunea la motor /cu stima /un amic
|
|
|
tyby
la 15 Mai 2012
|
salut . am si eu o problema cu un vw polo fab 2000 benzina . la pornire dimineata sau dupa ce sta in parcare mai multe ore (6-8 ore)indif de vreme sau temp. cand i dau prima cheie motorul porneste dar trepideaza si scade turatia pina ce acesta moare (se opreste ) apoi porneste la a doua sau atreia cheie . sa service am duso si miau dat pe test amestec combustibil sarac . am lasat masina acolo si au zis ca miau schimbat bujiile ,curatat injectoare si clapeta de acceleratie dar tot nu imi porneste . ce credeti ca ar putea fi? sa traga aer prea mult pe undeva sau .....?
|
|
|
|
|
|
|