Paris 2010 – Hyundai

17 noiembrie 2010 de Bogdan Grigorescu

Coreenii au venit cu două noutăţi la Paris. i10 este cel mai mic. Este de fapt, o evoluţie a modelului anterior. Motorul în 3 cilindri, de 1 litru, emite doar 99g/km CO2 în atmosferă. Pentru ca această valoare să poată fi atinsă, pe bord şi-a făcut apariţia un LED numit „eco shift”, care indică şoferului când să schimbe viteza. Agregatul dezvoltă 69cp şi un cuplu maxim de [email protected]/min. Noul i10 poate fi animat şi de mai marele 1,2 l şi 85cp, emisiile CO2 rămânând la valoarea excelentă de 108g/km.

Al doilea model nou prezentat la Paris a fost ix20. Un MPV de segment „B” ce are drept target 55.000 unităţi vândute anual. Spaţiul interior este comparabil cu al autoturismelor de segment „C”, graţie înălţimii de 1600mm. Toate motorizările vor îndeplini normele de poluare Euro5 şi vor avea puteri între 77 si 125cp. Cel mai economic (1.4D) va avea cele mai mici emisii CO2 din clasă: 114g/km.

În final, conceptul „i-flow”. O serie de elemente face posibilă atingerea unui consum mediu de 3l/100km şi a unei emisii de CO2 de 85g/km. În primul rând, propulsorul hibrid ce are în componenţă un diesel turbo de 1.7l. Apoi, transmisia în 6 trepte cu dublu ambreiaj. Conservarea energiei (capsulă termică) promite un câştig de consum de 9% iarna, în timp ce colectarea energiei consumate la viteze mari permite utilizarea temperaturii gazelor de evacuare în vederea alimentării cu curent a sistemelor auxiliare. În final, să amintim coeficientul de rezistenţă la înaintare, de 0.25.