Acest site foloseşte cookies. Navigând, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Află mai multe detalii.

   



Noile 760i şi 760Li – simfonie în 12 cilindri



Ce spun ei?

Noul BMW Seria 7 a stabilit deja standardele de performanţă în segmentul automobilelor de lux. Acum BMW ridică standardul în această clasă superioară printr-un concept complet nou: BMW 760i şi BMW 760Li – pentru prima dată când BMW oferă o limuzină de lux echipată cu un motor V12 bi-turbo. În România, automobilul va fi disponibil pentru comenzi începând cu toamana acestui an.

Dezvoltat ca un propulsor complet nou, noul V12 este o capodoperă a tehnologiei moderne semnată într-un stil specific BMW. Puterea maximă de 400 kW/544 cp este atinsă la o turaţie de 5.250 rpm, cu un nivel maxim al cuplului motor de 750 Nm, disponibil de la numai 1.500 rot/min. În combinaţie cu transmisia automată cu opt trepte, ansamblu de asemenea complet nou, acest motor de 12 cilindri poate converti spontan şi cu un control exact rezervele nelimitate de putere într-o dinamică superioară.
Noul BMW 760i, precum şi noul BMW 760Li, cu ampatamentul său extins în zona locurilor din spate cu 14 centimetri pentru un confort deosebit, oferă răspunsul complet la toate aşteptările legate de performanţele dinamice ale unei limuzine de lux autentice, adăugând şi noi caracteristici fascinante care subliniază statutul de lider pe care BMW îl are în segmentul de lux.

Toate caracteristicile impun noi standarde tehnologice. Aceasta este valabil atât pentru motorul cu capacitate de 6,0 litri - cu blocul din aluminiu, cu tehnologie TwinPower Turbo, High Precision Injection (injecţie directă de mare precizie), sau pentru arborele cu came dublu VANOS, cât şi pentru transmisia automată cu opt trepte, disponibilă în premieră la un model BMW.

Noile-760i-si-760Li
Noile-760i-si-760Li


Beneficiind de toate aceste tehnologii, noul BMW 760i şi BMW 760Li oferă un nou nivel de rafinament, performanţe dinamice şi o eficienţă fără precedent pentru un automobil cu asemenea valori de putere şi cuplu. Pentru noul BMW 760i, acceleraţia la 100 km/h cu start de pe loc se realizează în doar 4,6 secunde, iar consumul mediul de combustibil în ciclul de testare EU este de 12,9l/100km. La reducerea consumului de combustibil al maşinilor, inginerii BMW au ţinut cont de standardele de emisii EU5, deosebit de stricte. O dată cu îmbunătăţirea semnificativă a performanţelor, consumul de combustibil se reduce cu aproximativ 4,5% faţă de generaţia anterioară.
Prin tradiţie, un propulsor cu 12 cilindri se bucură de un statut special, neegalat de nici un alt motor - indiferent de configuraţie. Motoarele cu 12 cilindri reprezintă cel mai înalt nivel de tehnologie. Statutul unic al motorului cu 12 cilindri - văzut ca un propulsor cu o putere de vârf folosită cu rafinament - este bazat pe un principiu constructiv care oferă condiţii perfecte pentru o putere supremă şi performanţe atinse fără nici cel mai mic efort. Aceasta are la bază beneficiul adus de unghiul de 60° dintre cele două rânduri de cilindri care asigură eliminarea aproape totală a vibraţiilor motorului.
Toate componentele şi caracteristicile de design ale blocului motor realizat complet din aluminiu sunt construite pentru a asigura o rigiditate supremă şi o masă minimă. Prin utilizarea unei structuri compacte combinată cu bolţuri ce fixează chiulasa pe panoul inferior al blocului, motorul, pentru a da un singur exemplu, asigură o stabilitate maximă a cuzineţilor. Axul dublu de pe lagărul principal, cu conexiune suplimentară la panourile laterale prin bucşe şi bolţuri de suport filetate, reduce influenţa forţelor laterale din partea arborelui cotit asupra carterului
Alte componente ale blocului motor, care contribuie la reducerea vibraţiilor la un minim absolut în cel mai pur stil al motoarelor BMW cu 12 cilindri, sunt pistoanele de aluminiu cu strat de fier, biele de conexiune, forjate, asamblate prin cracare, precum şi arborele cotit, de asemenea forjat pentru o perfecţiune absolută. Acestea oferă o experienţă specială şi pentru sunetul motorului chiar şi la relanti, moment în care conducătorul trebuie să arunce mai întâi o privire către turometru pentru a vedea dacă propulsorul este pornit.

Noile-760i-si-760Li
Noile-760i-si-760Li


Noul propulsor V12 dispune de o capacitate cilindrică de 5.972 cmc, la fel ca şi unitatea anterioară. Cu o capacitate de 497,7cmc per cilindru, motorul oferă dimensiunile recunoscute de specialişti ca fiind ideale. Cu un alezaj de 89 mm şi o cursă de 80 mm, motorul oferă un raport de 0,9 între aceşti parametri, în timp ce raportul de compresie este remarcabil de ridicat 10,0:1, rar întâlnit pentru un propulsor cu turbină.
Multumită unghiului redus dintre cilindri, de numai 60°, cele două turbocompresoare, dezvoltate special pentru noul V12, se integrează în aranjamentul compact, pe partea exterioară a celor două rânduri de cilindri, fiecare alimentând câte şase cilindri.
Turbocompresoarele se evidenţiază prin eficienţa excepţională. Prin poziţionarea speciala a acestora, prin optimizarea galeriilor de evacuare, se asigură condiţiile ideale pentru o curgere de aer perfectă la orice turaţie. De asemenea, amplasarea centrală a colectorul de aer ajută atât la optimizarea acusticii motorului, cât şi a ciclului de compresie. Galeriile de evacuare, identice pentru fiecare rând de cilindri, sunt prevăzute cu două conexiuni triple cu reducţie, sincronizate la ordinea de aprindere a motorului. În combinaţie cu convertorii catalitici optimizaţi pentru o contrapresiune minimă, aceasta configuraţie pune bazele unei spontaneităţi remarcabile. Dovadă este cuplul maxim de 750 Nm, atins încă de la 1.500 rpm şi menţinut constant până la 5.000 rpm. Comparativ cu generaţia anterioară, aceasta înseamnă o creştere a cuplului de 25 de procente, dezvoltată la o turaţie mai mică cu aproximativ 2.300 rpm. Astfel, clasicul gol turbo este eliminat complet.

Pentru a asigura un dozaj exact al puterii în orice moment, aerul comprimat de turbine este răcit de un intercooler indirect, foarte elaborat din punct de vedere tehnic. Acesta contribuie la minimizarea volumului total de aer necesar şi scurtează orice întârziere, ceea ce permite încă o dată ca motorul să aibă un răspuns prompt la acţionarea acceleraţiei. O pompă suplimentară de răcire alimentează circuitul separat de răcire, necesar pentru acest scop, cu aerul/fluidul de răcire de la schimbătorul de căldură poziţionat chiar lângă unitatea de admisie.
Convertorii catalitici de la noul motor cu 12 cilindri dispun de cei mai avansaţi şi mai sofisticaţi senzori şi pot atinge rapid temperatura optimă de operare graţie poziţionării în apropierea propulsorului. Tratamentul eficient al gazelor de eşapament asigură îndeplinirea totală a tuturor standardelor internaţionale cu privire la emisii, astfel încât BMW 760i şi BMW 760Li respectă normele EU5 în Europe, respectiv standardul ULEV II în SUA.

Pentru a reduce contrapresiunea, sistemul de evacuare de sub podeaua maşinii dispune de ţevi drepte şi largi şi de galerii mărite în dimensiune. Flapsurile evacuării din jurul tobei, coordonate de unitatea electronică de control ca funcţie a gestiunii motorului, oferă un sunet adaptat cu exactitate la stilul de condus. De aceea, la relanti, propulsorul V12 rămâne absolut silenţios. Un zgomot redus este menţinut şi pentru condiţiile de croazieră. Aşa că numai la turaţii ridicate conducătorul pimeşte un răspuns acustic potrivit cu privire la dezvoltarea puterii, iar motorul furnizează sunetul musculos al unui V12 în momentul accelerării rapide. Acest efect acustic special în condiţii dinamice reflectă în cel mai autentic mod atât capacitatea propulsorului, cât şi intensitatea puterii, ceea ce caracterizează calităţile dinamice ale motorului BMW cu 12 cilindri.

Noile-760i-si-760Li
Noile-760i-si-760Li


Combustie optimizată şi eficienţă maximă asigurate de High Precision Injection.
High Precision Injection de la BMW este a doua generaţie de tehnologie a injecţiei directe care contribuie la optimizarea procesului de combustie şi utilizează, cu maximă eficienţă, energia înmagazinată în combustibil. Piezoinjectoarele amplasate în mijlocul chiulasei permit un dozaj deosebit de precis al combustibilului injectat în camerele de combustie.

În combinaţie cu tehnologie TwinPower Turbo, High Precision Injection este disponibil la toate motoarele pe benzină care echipează BMW Seria 7. Iar acum, la noul propulsor V12, această tehnologie asiguă o combustie deosebit de eficientă şi curată, şi o gestiune a emisiilor aproape fără egal în acest segment de performanţe.
Prin deschiderea spre exterior, piezoinjectoarele sunt poziţionate în chiulasă, între supape, şi, în consecinţă, în imediata vecinătate a bujiilor. Prin ţevi din oţel inoxidabil, acestea sunt alimentate cu combustibil care este injectat în camerele de combustie în formă pulverizată la o presiune de până la 200 bar. Presiunea acestui sistem este generată de pompe de combustibil cu o singură plonjare pe fiecare rând de cilindri şi este menţinută constantă în orice moment.

Combustibilul injectat în acest proces se împrăştie în formă conică, astfel că este ars într-un proces lin şi curat. Acesta are un efect pozitiv asupra emisiilor şi a sunetului motorului: efectul de răcire a amestecului combustibil/aer furnizat de injecţia directă ajută la atingerea unui raport de compresie mai mare. Se generează astfel mai multă putere cu mai puţin combustibil pentru o eficienţă mai mare.

VANOS dublu şi pompă de ulei cu flux controlat pentru eficienţă maximă.
Caracteristic pentru BMW, noul motor cu 12 cilindri dispune de VANOS dublu pentru un reglaj continuu al sincronizării axului cu came. Acesta asigură condiţii de funcţionare cu încărcare parţială, cu un nivel ridicat al gazelor reziduale pentru încărcarea turbinei pentru o eficienţă.

Un alt avantaj al VANOS dublu este suportul pe care îl oferă motorului pentru o reacţie imediată. În cadrul unui proces de ardere, axul cu came dispune de came forjate, came triple suplimentare pe partea admisiei care contribuie la acţionarea pompei de mare presiune pentru combustibil. În schimb, supapele de pe partea evacuării sunt umplute cu sodiu pentru o răcire optimă şi dispun de arbori cromaţi.
Noile modele BMW Seria 7, echipate cu motor cu 12 cilindri, dispun încă o dată de o gamă largă de tehnologii pentru un consum minim de combustibil şi un nivel redus al emisiilor bazate pe strategia BMW EfficientDynamics. Acestea includ recuperarea energiei frânelor, pompe electrice de răcire cu funcţionare controlată şi pompă de ulei cu flux controlat. Toate sunt elemente care optimizează echilibrul dintre performanţe şi şi consum.

Cu o creştere cu 22 de procente a puterii motorului faţă de generaţia anterioară şi un salt de 25% al cuplului maxim, consumul mediu de combustibil determinat în ciclul de testare EU a fost redus la 12,9 litri/100 kilometri. Nivelul emisiilor pentru BMW 760i este de 299 grame per kilometru.

Noile-760i-si-760Li
Noile-760i-si-760Li


Premieră mondială: transmisie automată cu opt trepte la noul BMW 760i şi noul BMW 760Li.

Calităţile unice ale noului V12 cu tehnologie TwinPower Turbo şi High Precision Injection sunt combinate la noul BMW 760i şi noul BMW 760Li cu un concept la fel de inovator pentru transmisia puterii: noua cutie de viteze dezvoltată, una automată cu opt trepte, îşi face debutul mondial în cadrul unui model BMW de serie. Concepută ideal pentru puterea şi performanţele caracteristice unui propulsor cu 12 cilindri, transmisia automată cu opt trepte combină confortul suprem al schimbărilor de viteze, sportivitatea şi eficienţa la un nivel fără precedent.

Cutia încorporează patru angrenaje simple şi cinci elemente de schimbare a treptelor. Dispunerea inovatoare a acestor componente, disponibilă în premieră la o transmisie automată cu opt trepte, asigură deschiderea a numai două ambreiaje în fiecare raport în orice moment, ceea ce reduce semnificativ pierderile de fricţiune la unminim absolut în orice situaţie de condus.

Aceasta reprezintă un alt factor ce contributie la remarcabila eficienţă generală a noului sistem de transmisie. Încă o dată, conceptul inteligent al acestei transmisii automate cu opte trepte se armonizează perfect cu strategia de dezvoltare BMW EfficientDynamics.
Timpul de reacţie şi de schimbare a treptelor, redus semnificativ faţă de transmisia automată cu şase trepte, aduce beneficii atât pentru confortul deplasării, cât şi pentru dinamică, cu unsingur ambreiaj ce urmează a fi dezactivat la urcarea sau retrogradarea a una sau două viteze. În acelaşi timp, detectarea directă a vitezelor permite conducătorului să schimbe mai mult de două rapoarte, încă o dată cu timpi de reacţie şi schimbare fiind foarte scurţi. Retrogradarea din treapta a opta într-a doua, deosebit de importantă pentru acceleraţii spontane, are loc tot ca o schimbare directă care cere sistemului să deschidă un singur ambreiaj.

Ce spunem noi?

În general, când primim un comunicat de presă, îl citim, îl judecăm şi tăiem pasajele inutile pe care le conţine. Astăzi însă ne confruntăm cu o situaţie specială. Prezentarea oficială a tandemului de top al Seriei 7 este însoţită de un comunicat absolut remarcabil, în care ne-a fost milă să “ne amestecăm crenguţele”. Din această cauză, îi rog pe cei care-şi doresc un articol mai comercial să ne ierte. De asemenea, îi rog pe cei care-şi doresc mai multe grafice şi imagini tehnice care să însoţească informaţia să înţeleagă că imediat ce vom dispune de unele oficiale le vom publica. Ceea ce am dorit prin prezentarea atât de detaliată a noului motopropulsor BMW V12 a fost să înţelegeţi la ce nivel a ajuns lupta în segmentul de lux şi să vă imaginaţi că, în viitorul (foarte) apropiat, aceleaşi tehnologii şi concepte vor apărea pe maşini compacte.

Noile-760i-si-760Li
Noile-760i-si-760Li


Voi ce spuneţi?
Publicat la: 28 Aprilie 2009

Comentarii


Adauga un comentariu
Nume
Email
  (nu va fi facut public)
 
 
 





© 2008 - 2017 demaraj.ro. Toate drepturile rezervate.
Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acord scris.