Subaru Impreza 2012

7 aprilie 2011 de Bogdan Grigorescu

Ce spun ei?

Subaru va prezenta la Salonul Auto de la New York noul Impreza. Va fi atât berlină, cât şi hatchback. Disponibil pe piaţă din 2012, noul model va avea cel mai mic consum de combustibil la categoria 4×4, din SUA: 6,5l/100km!

Ce spunem noi?

Frumos! Numai că un asterix ne anunţă că valoarea asta e atinsă pe autostradă. Deci nu mai e atât de spectaculos. Oricum, nu asta-l caracteriza pe Impreza. Altceva am vrea să ştim…doar că nu a fost făcut public încă. Cert e că, din lateral, seamănă foarte bine cu Legacy, ceea ce nu e rău: apartenenţa la familia Subaru trebuie subliniată.

Sperăm ca din alte unghiuri „să aducă” mai degrabă cu conceptul Impreza, prezentat în 2010. Din lateral n-o face.

Voi ce spuneţi?