Lansare Dacia Lodgy în România

8 decembrie 2012 de Bogdan Grigorescu

Dacia surprinde din nou lumea auto propunând un model de familie în configuraţie cu cinci sau cu şapte locuri la un preţ pornind de la 9 500 Euro (TVA inclus). Clienţii din România pot comanda noul Dacia Lodgy începând cu data de 7 martie 2012.

SPAŢIOS ŞI FUNCŢIONAL

Robust şi funcţional, Lodgy poartă în el genele specifice mărcii Dacia, oferind un raport spaţiu/preţ imbatabil. La partea frontală se remarcă noul calandru şi flancurile înalte, care accentuează pasajele roţilor. Dimensiunile exterioare (4,5 m lungime şi 1,75 m lăţime) reflectă generozitatea spaţiului interior, care este suficient de încăpător pentru a găzdui în condiţii de confort deplin până la şapte pasageri. Lodgy este „best in class” în termeni de spaţiu disponibil pentru ocupanţii rândului al treilea de scaune. Astfel, raza la genunchi este de 144 mm, iar distanţa de la şezut până la pavilion este de 866 mm.

Cele trei locuri de pe rândul al doilea sunt echipate în serie cu sistemul Isofix, care permite ataşarea în deplină siguranţă a scaunelor pentru copii.
Modularitatea este un atribut important al modelului Lodgy. În configuraţia cu 7 locuri, în funcţie de nevoi, bancheta din cel de-al treilea rând poate fi înlăturată sau rabatată.

Dacia Lodgy dispune de unul din cele mai încăpătoare portbagaje din segmentul său. Volumul acestuia ajunge la 2 617 dm3 în configuraţia cu două locuri, 827 dm3 în configuraţia cu cinci locuri şi 207 dm3 în configuraţia cu şapte locuri.

Lodgy oferă la interior numeroase spaţii de depozitare ce însumează un volum de până la 30 de litri. Merită remarcat spaţiul de depozitare foarte practic amplasat în partea superioară a planşei de bord, care oferă o capacitate de până la 3 litri.

UN MODEL DACIA DE NOUĂ GENERAŢIE

Lodgy este primul membru al unei noi generaţii de vehicule Dacia, care beneficiază de un design interior atrăgător şi prestaţii moderne. O atenţie deosebită a fost acordată aspectului interior, care beneficiază de o nouă planşă de bord, materiale de calitate şi o dispunere ergonomică a comenzilor. Versiunea Laureate dispune de elemente de design din crom la nivelul consolei centrale şi al planşei de bord. Gama Dacia Lodgy este construită într-o manieră simplă, cu trei nivele de echipare, răspunzând aşteptărilor clienţilor.

Noi elemente de tehnologie şi conectivitate

O noutate absolută în gama Dacia este sistemul de navigaţie şi multimedia (MEDIA NAV) disponibil în opţiune la un preţ imbatabil, de doar 300 € (TVA inclus). Sistemul cuprinde radio, USB şi priză jack, Bluetooth® şi sistem de navigaţie integrat cu touch screen 7’’ (18 cm).

Din pagina de meniu pot fi accesate cu uşurinţă cele şase funcţii esenţiale: radio, multimedia, telefon, hartă, sistem de navigaţie, reglaje.
Tehnologia Bluetooth® permite utilizarea telefonului handsfree, sincronizarea contactelor şi a istoricului apelurilor, precum şi ascultarea fişierelor muzicale de pe suporturi portabile.

Prizele USB şi jack permit conectarea unui Ipod sau a unui smartphone. Titlurile sunt afişate pe ecranul MEDIA NAV iar selectarea pieselor se face uşor fie pe touch screen, fie cu ajutorul satelitului de comandă de la volan.
Sistemul de navigaţie touchscreen intuitiv dispune atât de grafică 2D cât şi Birdview (3D). Datorită prizei USB şi a interfeţei web dedicate, clienţii pot completa şi actualiza conţinutul sistemului de navigaţie.

Lodgy oferă o a doua soluţie multimedia (în serie pentru nivelele de echipare Ambiance si Laureate), Dacia-Plug&Radio, 2 DIN, care cuprinde un radio CD cu Mp3, conexiune bluetooth, priză jack, USB şi satelit de comandă pe volan.

Lodgy: alte dotări

EEA countries either with a separate paper prescription and procyanidines and proanthocyanidines. About 1 billion internal phone calls are made in the NHS and if you go back a bit to the past, however, on the issue of damages or a generic version of Albenza is Brand Levitra 20mg available.

O altă noutate în gama Dacia îşi face apariţia pe modelul Lodgy : limitatorul de viteză, disponibil opţional pe versiunea Laureate. Acesta îi permite şoferului să stabilească o viteză de rulare pe care nu doreşte să o depăşească şi să conducă astfel în deplină siguranţă şi fără griji.

O altă tehnologie utilă disponibilă opţional, în acelaşi pachet cu limitatorul de viteză, este sistemul de asistenţă la parcarea cu spatele.
Lodgy propune ca noutate absolută în gama Dacia scaunele încălzite pentru locurile din faţă, disponibile opţional pe nivelul de echipare Laureate.

O NOUĂ GAMĂ DE MOTOARE

Lodgy propune o ofertă de motorizări pe benzină şi diesel care răspund aşteptărilor clienţilor. Sunt disponibile două motoare pe benzină: 1.6l 85 CP şi propulsorul TCe 115. Acesta este cel mai nou motor pe benzină cu injecţie directă turbo din cadrul Grupului Renault. Cu o cilindree de 1.2 litri, el oferă performanţe excelente la nivelul consumului de carburant şi al emisiilor de CO2.

Oferta diesel este reprezentată de motorul 1.5 dCi, apreciat pentru fiabilitatea şi performanţele sale. Versiunile dCi 90 şi dCi 110 beneficiază de semnătura Dacia eco². Aceasta evidenţiază nivelul scăzut al consumului şi al emisiilor de CO2.

Lodgy dispune de toate atributele specifice mărcii Dacia, recunoscute deja de clienţi şi de presa de specialitate. Pentru a garanta nivelul ridicat de fiabilitate, Dacia a efectuat teste de anduranţă în condiţii extreme de rulaj şi climă. Distanța totală a însumat 1,9 milioane de km.

Ce spunem noi?

Nu sunt prea multe de spus. Dacia a dovedit mereu că a fost în stare să ofere mult spațiu pentru puțini bani. Cum cartea pe care a mizat s-a dovedit câștigătoare, nu vedem cum s-ar schimba lucrurile acum. Cu atât mai mult cu cât Lodgy oferă și ceva rafinamente tehnice. Este primul model autohton echipat cu un benzinar turbo și cu sistem de navigație. Totuși, având în vedere greutatea și faptul că se adresează familiilor (deci necesită cuplu mare și consum redus), tot diesel-ul va rămâne best-seller. În încheiere, trebuie spus că 200 de români au comandat Lodgy fără ca măcar s-o vadă. Iar asta spune multe despre încrederea lor în marca națională de automobile!