FIAT Albea II 1.4i

30 noiembrie 2008 de Bogdan Grigorescu

De când lumea şi Pământul (de fapt, doar de vreo 50 de ani), producătorii auto au o ofertă extrem de diversificată în funcţie de fiecare piaţă auto în parte. De exemplu, în timp ce europenii se delectează cu Passat, Golf şi Polo, Vw produce în America Centrală şi de Sud modele practic necunoscute nouă, precum Senda, Pointer sau Lagus. Un alt gigant auto cu tradiţie de peste 100 de ani, are o asemenea ofertă structurată pe tipuri de pieţe. Ferrari, Maserati, Lancia şi Alfa Romeo sunt cotate excelent mai ales în ţări ultra – dezvoltate, fiind părţi integrante ale claselor exclusive şi premium. Avem apoi FIAT, care oferă modele cu un excelent raport calitate/preţ, fapt apreciat de clientela fără pretenţii exagerate de lux şi sportivitate. După această enumerare s-ar putea crede că marele concern FIAT a reuşit să acopere cu succes toate cerinţele potenţialilor clienţi. Ei bine, italienii au mers mai departe şi au realizat că Europa de est reprezintă o piaţă neexploatată, cu potenţial imens. Au dezvoltat atunci un model exclusiv pentru această piaţă numit Albea, cu principalele caracteristici necesare pentru a avea succes: spaţiu interior generos, portbagaj încăpător şi preţ de achiziţie scăzut. Numai că şi concurenţa avea în ofertă modele similare Albeei: Renault producea Clio Symbol şi Logan, Chevrolet – Kalos (testat deja de noi), Hyundai ţinea aproape cu Accent, iar Skoda stabilea standardele calităţii cu Fabia Sedan (pe care, de asemenea, am testat-o). Astfel, lupta pentru acapararea procentelor de piaţă se acutiza, miza fiind extrem de mare.

În primă instanţă, FIAT oferea prin Albea I ceva ce restul combatanţilor abia reuşea să atingă: feeling sportiv combinat cu eleganţă. Senzaţia creată de top- modelul „Star” era de fineţe desăvârşită, datorită bordului bicolor (negru şi crem) şi tapiţerie crem. Iar motorul de 1,2 16v era, cu adevărat o operă de artă. E adevărat, caracterul de mic racer nu se lovea cu conceptul de familie, însă cui îi mai păsa la 5000 rot/min? Ne-a fascinat atunci.

S-au mai scurs nişte ani şi, la provocarea concurenţei (Dacia a restilizat Loganul, diversificând şi motorizările, Chevrolet a lansat Aveo, Hyundai a pus în vânzare noul Accent), FIAT a răspuns cu Albea II. Nu este propriu-zis o schimbare de generaţie, însă este mai mult decât un facelift. S-a schimbat motorizarea, s-au redesenat interiorul şi partea frontală. În rest – aceeaşi cămară de 515 litri în spate (cel mai mare portbagaj din clasă).

Interiorul a devenit mai sobru decât al precedentei generaţii: crem-ul de pe bord a dispărut, la fel şi cel al tapiţeriei, ceasurile de bord au căpătat un caracter convenţional iar consola centrală este „mai cuminte” decât înainte. La nivelul dotărilor, avem parte de aceeaşi atenţie acordată de producător clienţilor, maşina fiind echipată (în versiunea echipată de demaraj.ro) cu aer condiţionat, dublu airbag, cd player, banchetă fracţională, tetiere spate, ABS, Jante aliaj, proiectoare, geamuri şi oglinzi electrice, alarmă şi alte sisteme care fac călătoria confortabilă.

La temperaturi extreme (am lăsat maşina în soare), aerul condiţionat a avut nevoie de relativ puţin timp pentru a răci aerul din interior. La fel de repede a dezaburit parbrizul şi geamurile din faţă şi mai greu pe cele din spate. În plus, pentru dezaburire nu am cuplat aerul condiţionat, fiind suficient doar ventilatorul instalaţiei. Ca aspect pozitiv menţionăm instalaţia audio încorporată în consola centrală. Acest pricipiu conceptual este menit să elimine tentativele de furt şi să confere o notă de eleganţă habitaclului. Sunetul este bun, cu înalte curate şi bass jos, iar amplificatorul este de-a dreptul puternic. E just că un sistem aftermarket ar avea performanţe superioare, însă per ansamblu FIAT oferă o sonorizare peste ceea ce-şi poate dori o familie şi oricum în fruntea clasei din care face parte la acest aspect. Scaunele sunt ferme şi lejer profilate, iar bancheta – aproape plată, excelenată pentru a găzdui 3 persoane. Familiile vor aprecia buzunarele de depozitare a obiectelor mărunte, dar este posibil să strâmbe puţin din nas la mărimea torpedoului şi la lipsa capitonajelor din aceste spaţii. Şoferul este răsfăţat cu o vizibilitate excelentă în toate direcţiile, însă la parcările laterale trebuie să „înveţe” colţurile maşinii, din cauza portbagajului masiv care restricţionează vizibilitatea.

Controalele sunt extrem de uşor de acţionat şi foarte exacte. Volanul pare uneori chiar prea exact. În oraş este plăcut de condus, pe traseu virajat la fel, însă în linie dreaptă necesită atenţie la bracaj din cauza direcţiei „scurte” şi sensibile. Nu este periculos, iar după 20 km orice şofer se poate obişnui. Şoferiţele vor fi surpinse plăcut de forţa mică cu care se apasă ambreiajul şi cu care se manevrează schimbătorul de viteze, dar şi de oglinda din parasolarul şoferului.

Diferenţa cea mai mare se situează la capitolul „motorizare”. La testul la care am supus Albea I acum doi ani, grupul motopropulsor extraordinar ne-a smuls numai cuvinte de laudă. Acceleraţiile şi reprizele, dublate de sound-ul sportiv creau senzaţii tari în habitaclu. Aceste senzaţii sportive au fost total înlocuite cu linişte şi relaxare odată cu generaţia a 2-a. Motorul a primit încă 200 cm³ însă nu a câştigat în putere şi cuplu, ci în economicitate şi silenţiozitate. Pentru familişti, vechiul propulsor ar putea fi considerat uşor „sugrumat” (atinge cuplu maxim la 4000 rot/min), în timp ce la actualul „8 valve” cuplul pare liniar de la 2000 până la 6000 rot/min. Pentru a menţine maşina într-o zonă a performanţelor decente, schimbarea treptelor la 3000 rot/min este necesară şi suficientă. Nu mănâncă şoseaua, dar nici nu te lasă la greu. Iar consumul mediu mixt obţinut de noi ( pe parcursul a 1000 km) s-a situat la 6,2 l/100 km, cel mai bun obţinut vreodată de o „benzinară” la testele noastre. La testul vitezei maxime, am reuşit să obţinem o viteză indicată de 185 km/h (indicată), cu turometrul arătând 5100 rot/min. Faptul că zona roşie începe de la 6500 rot/min indică o rezervă teoretică de 20 km/h, care însă practic nu poate fi atinsă din cauza lipsei de cuplu la valori mari ale turaţiei şi a puterii maxime limitate. Oricum, valoarea atinsă este corectă pentru clasa din care face parte, cu atât mai mult cu cât îndeplineşte normele de poluare Euro 4, foarte restrictive cu emisiile motorului. Suspensia este reglată de aşa natură încât să nu zgâlţâie pe denivelări şi să nu încline excesiv caroseria la virejele negociate la viteze mari. Este un compromis care nu deranjează în nicio situaţie, dar nici nu excelează. Pe drumurile accidentate în interior nu zdrăngăne, nu scârţâie nimic, fapt care vorbeşte de la sine despre calitatea asamblării. Iar dacă gropile nu mai pot fi ocolite, frânele excelent dimensionate au grijă să optiţi maşina pe o distanţă minimă fără efort. La fel se comportă şi la frânarea în viraj, forţa fiind corect distribuită fiecărei roţi. Traiectoria dictată de volan este menţinută fără abateri de intervenţia ABS-ului, fapt încurajator mai ales în cazul situaţiilor limită.