Prețuri Nissan Qashqai model 2022 în România
23 iulie 2021 de Bogdan Grigorescu
Cel mai de succes crossover compact din istorie pornește de la 22.990 de euro în România. Iată lista completă de prețuri Nissan Qashqai model 2022!
Mașina asta a inventat segmentul SUV-urilor compacte. Acum a ajuns la a treia generație și este cel mai vândut model din segment: 5 milioane de exemplare, din 2006 până azi! Mai bine de 10.000 de clienți de pe glob au comandat actuala generație fără ca măcar s-o vadă. De azi, putem s-o comandăm și în România. Iată lista de prețuri Nissan Qashqai model 2022!
MODEL | Caroserie | Motor | Tracţiune | Transmisie | Nivel de echipare | Preţ cu TVA (euro) |
---|---|---|---|---|---|---|
Qashqai | 5 usi | 1.3 l 138CP mild-hybrid | 2WD | manuală 6 trepte | Visia | 22.990 |
Qashqai | 5 usi | 1.3 l 138CP mild-hybrid | 2WD | manuală 6 trepte | Acenta | 24890 |
Qashqai | 5 usi | 1.3 l 138CP mild-hybrid | 2WD | manuală 6 trepte | N-Connecta | 27.140 |
Qashqai | 5 usi | 1.3 l 156CP mild-hybrid | 2WD | manuală 6 trepte | Acenta | 25.490 |
Qashqai | 5 usi | 1.3 l 156CP mild-hybrid | 2WD | manuală 6 trepte | N-Connecta | 27.740 |
Qashqai | 5 usi | 1.3 l 156CP mild-hybrid | 2WD | manuală 6 trepte | Tekna | 30.440 |
Qashqai | 5 usi | 1.3 l 156CP mild-hybrid | 2WD | manuală 6 trepte | Tekna Plus | 31.570 |
Qashqai | 5 usi | 1.3 l 156CP mild-hybrid | 2WD | automată X-Tronic | Acenta | 26.990 |
Qashqai | 5 usi | 1.3 l 156CP mild-hybrid | 2WD | automată X-Tronic | N-Connecta | 29.240 |
Qashqai | 5 usi | 1.3 l 156CP mild-hybrid | 2WD | automată X-Tronic | Tekna | 31.940 |
Qashqai | 5 usi | 1.3 l 156CP mild-hybrid | 2WD | automată X-Tronic | Tekna Plus | 33.070 |
Qashqai | 5 usi | 1.3 l 156CP mild-hybrid | All-Mode 4WD | automată X-Tronic | N-Connecta | 30.740 |
Qashqai | 5 usi | 1.3 l 156CP mild-hybrid | All-Mode 4WD | automată X-Tronic | Tekna | 33.440 |
Qashqai | 5 usi | 1.3 l 156CP mild-hybrid | All-Mode 4WD | automată X-Tronic | Tekna Plus | 34.570 |
După cum putem remarca, cea mai accesibilă versiune, Visia, are tracțiune față și 138 CP. Standard, pentru 22.990 euro, primești stopuri cu tehnologie LED pe frână și ceață și lumini de zi LED. La interior, primești ecran TFT color de 7 inchi pe panoul de instrumente, geamuri electrice, banchetă rabatabilă 60/40%, cotieră centrală față, două prize de 12 V și 4 mânere de viraj. Nu lipsesc aerul condiționat, sistemul audio cu DAB, 4 boxe și conectivitate Bluetooth și un port USB-A în față.
Citește aici testul cu noul Qashqai!
Șoferul se bucură de 3 moduri de conducere: Sport, Standard și Eco. Primește și comenzi pe volan, și pilot automat adaptiv, cu limitator de viteză.
Pachetul de siguranță include 7 airbaguri, printre care și unul central, între ocupanții din față. Nu lipsesc nici asistentul la pornirea în rampă și – nota bene – există chiar și un diferențial electronic cu alunecare limitată. În lista standard apar și asistentul pentru faza lungă, monitorizarea atenției șoferului, asistentul de unghi mort și cel activ de bandă. Te ajută senzorii de parcare spate și alerta la trafic perpendicular din spate.
Prețuri Nissan Qashqai: versiunile mai dotate
Iată ce oferă celelalte versiuni în plus față de Visia.
Referitor la motoare, actualmente sunt disponibile cele două variante 1.3 l DIG-T, de 138 și 156 CP. Mai târziu, va apărea și hibridul E-Power. Acesta va primi un motor termic de 1,5 l, care va funcționa ca generator, alimentând un motor electric. Ultimul va propulsa mașina. Această versiune va ajuta marca să devină 100% sustenabilă în Europa!