Alfa Romeo GT 1.9JTD

30 noiembrie 2008 de Bogdan Grigorescu

Când am primit vestea, am fost încântat peste măsură: 1.000 km la volanul unei Alfa Romeo. Când începusem să-mi conturez în minte itinerariul – a doua bombă: modelul pe care urma să-l testez era noul GT, adică cea mai rapidă maşină construită vreodată de torinezi. De două ori super! Deja mă vedeam tăind virajele de la Cheia cu pedala la podea, la volanul unui V6 3,2l în 6 trepte, când elanul mi-a fost tăiat brusc: era vorba de un … Diesel. „Un Diesel pe un coupé?” am întrebat eu dezumflat … „ nu, nu un Diesel” mi-a răspuns domnul Valeriu Ţoneş, PR Responsable la Auto Italia. „Motorul Diesel al anului 2005, cuplat la o cutie manuală în 6 trepte!” „Ei şi ce?” am gândit eu sarcastic…tot nu e o Alfa adevărată!

A doua zi am plecat cu inima strânsă la showroom-ul Alfa Romeo pentru a lua maşina. Era nouă, am ridicat-o din vamă. Când am văzut-o tocmai ieşea de la spălătorie. Era gri-închis. „Hmmm… nu e roşie…” Avea în schimb o linie de-a dreptul frumoasă. Sub vraja design-ului semnat Bertone, am decretat în sinea mea: „E cea mai elegantă maşină pe care am văzut-o!” Probabil aşa a gândit şi juriul de arhitecţi care a votat-o drept „Cea mai frumoasă maşină din lume”. Aveam să găsesc ulterior că nuanţa caroseriei conta câtuşi de puţin; toate privirile de pe stradă se „lipeau” de Alfa, ca fierul de magnet. După încântarea produsă de design, am auzit motorul care, la relanti, sună … exact ca un Diesel. Pentru un coupé supersportiv nu e măgulitor, şi totuşi, gândindu-mă la cuplul uriaş, adrenalina începuse să-mi invadeze venele. M-am urcat la volan şi am închis portiera. Nu ştiu ce m-a impresionat mai întâi: liniştea (motorul nu se mai auzea deloc, făcându-şi simţită prezenţa doar printr-o discretă vibraţie a volanului), ambianţa (fiecare detaliu dă pe-afară de sportivitate) sau confortul (scaunele te „fixează” din toate direcţiile, păstrând o comoditate inimaginabilă)…

Am pornit la drum extrem de curios. În oraş, gropile nu deranjează peste măsură. Coupé-ul este confortabil şi uşor de condus. Am ajuns la redacţie. În 5 minute, lângă maşină s-au strâns toţi colegii. Comentarii diverse. Fiecare a avut parte de o tură cu maşina. Euforie.

Plecăm mai departe. Suntem 3 colegi. Deschidem portbagajul. Nu numai că geanta a încăput, dar încă zece ar fi intrat în cei ……. l ai porbagajului. Ridicăm privirea şi ne convigem: da, este supersportivul GT de la Alfa! Oftăm şi urcăm din nou în maşină. Până pe DN1-bară la bară. Habitaclul se încălzeşte excesiv în bătaia soarelui. Apelăm la climatizare şi în 10 secunde compresorul suflă cu 15 grade până la lunetă… îl potolim elegant din butoane şi ne stabilim la 22º. În maşina asta totul este impresionant! Ajungem pe DN1 şi în faţa noastră semaforul se-nroşeşte. Lângă noi- un domn elegant ne zâmbeşte superior dintr-un SUV turbo-diesel de 3 litri. Decuplez ASR-ul. Galben. Cuplez prima treptă. Verde. Demarez. A-ntâia-a- a doua-a- a treia. Cuplul „rupe” gumele în primele 3 trepte de viteză în timp ce becul galben se agită pe bord şi ne anunţă disperat că am pierdut aderenţa. Ei şi ce? Un „scârţ” n-a omorât pe nimeni, doar pe domnul din SUV, care, la 20 de metri în spate, apăsa, aparent dezinteresat, acceeraţia la podea. „Touché!” , mi-am zis, în timp ce vitezometrul ajunsese la 170km/h. Flash-uri din faţă, semn că radarul se apropia tot cu… 170km/h… frânăm brusc până la 50km/h cu o stabilitate absolut remarcabilă. Colega din dreapta vociferează: era să se sugrume cu centura de siguranţă, atât de repede se opreşte maşina. La drept vorbind chiar şi eu, cel care am frânat am fost surprins de deceleraţie şi parcă mi-am zărit plămânii în spatele volanului… În sfârşit, am ajuns la 60km/h, dar indiferent cât de ponderat aş fi fost, o Alfa te transformă în maniac. Lăsând tentaţiile deoparte, am apăsat butonul de Cruise control şi ne-am stabilizat la viteza legală. Aşezarea manetei m-a obligat să-mi dezmorţesc încheietura palmei, fiind incomodă. Trec totuşi peste acest inconvenient la fel de repede cum trec şi prin faţa radarului. De unul am scăpat şi cuplând treapta a 2-a încep să cravaşez din nou herghelia de sub capotă. Forţa de tracţiune este imensă. Atât de mare încât pe DN1, între 2 localităţi, am atins scurt 190km/h. Şi tot aşa, până la Vălenii de Munte. Impresionat fără doar şi poate de comportamentul la drum întins şi conştient de potenţialul fantastic al motorului, sunt gata să dau piept cu virajele strânse dinspre Braşov. Senzaţia este năucitoare. Ţinuta de drum este extraordinară, pneurile „muşcă” din asfalt cu furie, cuplul bombardează puntea faţă cu sute de Nm, martorul ASR-ului ne anunţă disperat că o ţinem într-o glisadă continuă… nici nu mai vrem să auzim de benzină… Diesel-ul rupe tot! De la fix 1200rot/min până la linia roşie de la 4500rot/min, motorul a ţinut cu tot dinadinsul să-mi lipească ţeasta de tetieră. Dus de val, am revenit brusc la realitate ajutat de colegul din spate care vroia pe dreapta, galben tot la faţă… N-a avut niciodată astfel de probleme, însă jumătate din drum a stat perpendicular pe şosea, iar stomacul a început să-i protesteze vehement. Traşi pe dreapta, am început să fotografiem maşina. Atunci am observat gumele Pirelli „P” Zero Rosso 205/55R16… Ca să le putem rupe aderenţa, am făcut mari eforturi dar a meritat fiecare metru parcurs. La mersul sportiv în viraje, aderenţa se menţine fără nici cea mai mică problemă. Am plecat mai departe, de data asta cu ASR-ul cuplat. Altă gâscă-n altă traistă… deja maşina devine mai civilizată decât un lord veritabil. Cei 300Nm sunt trimişi cu linguriţa la roată, însă timpii obţinuţi astfel sunt paradoxal mai buni decât cu ASR-ul decuplat, rezultând o viteză mai mare. Ajungem în Braşov, unde alte priviri de pe stradă mă fac să-mi muşc limba. La semafor, un puşti vine la geam şi-mi cere bani. Cum să-i spun că asta nu-i maşina mea? Scot o hârtie de 1leu şi i-o pun în mână. În loc să plece mai rămâne puţin să admire maşina. La naiba, maşina asta place la toţi! Ies din oraş şi rup şoseaua spre Tg. Secuiesc. Ajung în treapta a 6-a de viteză şi observ că la 170km/h am … 3000rot/min! Adică o banală turaţie de croazieră! Deduc de aici că, încurajaţi de valoarea cuplului maxim, torinezii au ales trepte lungi de viteză. Urcăm în ture până pe roşu. Sound-ul motorului este superb şi nu lasă nici un moment senzaţia că am conduce un Diesel. Maşina are mai mult decât veleităţi sportive, este un Granturismo până în măduva oaselor. Luaţi de val, ajungem pe-nserate la Slănic Moldova. Oprim să ne odihnim. Încep să observ detaliile interiorului. Ceasurile de bord cu cadrane albe, conturate nichelat stau aprinse într-un roşu pur italienesc. Volanul în 3 spiţe îmbrăcat în aluminiu şi piele etalează mândru butoanele sistemului audio. Privesc consola centrală: identică cu cea de la 147. Nu că ar fi vreo problemă, oricum este în topul preferiţelor mele. Şi în plus, mai sunt şi scaunele… mamă, ce scaune! Parcă au fost scoase de pe 156-le GTA din campionatul ETCC şi puse pe GT, doar că, în plus sunt şi foarte, foarte comode. Şi îmbrăcate în piele. După 600km de condus am observat în sfârşit că maşina asta are şi instalaţie audio! Asta din „vina” sunetului motorului. Şi ce instalaţie… Radio CD Blaupunkt cu magazie în portbagaj şi difuzoare Bose cu subwoofer încorporat în aripa stânga-spate. Efectul? 13 ore de vibraţii în retrovizoare non-stop. Muzica sună demenţial! De la înalte la joase, totul este perfect! Şi spaţialitatea este de invidiat. Bancheta spate este comodă şi spaţiul demn de un hatchback. Lipsesc însă mânerele de susţinere, atât de necesare la un coupé.

După odihna aferentă am suit pe cai şi am făcut cale-ntoarsă către Bucureşti. Aceeaşi viteză, dar senzaţii înzecite noaptea. Bordul se aprinde ca al unui Boeing 747. Fiecare simbol este luminat. Am încercat şi dezaburirea şi … a mers. La maşina asta totul merge! Da, dar pentru cât timp? Pentru mult timp, de vreme ce fabrica oferă 5 ani garanţie fără limită de km. Am sperat că măcar cu viteza maximă au dat-o-n bară şi ne-am apucat s-o verificăm. Nu numai că nu i-am prins în offside pe italieni, ci în loc de 210 noi am prins 220km/h, deci … ce mai putem comenta?
La sfârşit, în faţa sediului Auto Italia, după 1200 km de condus, surpriza cea mai mare: consumul mediu s-a situat la numai… 8l/100km! De fapt, toată distanţa a fost parcursă cu un singur plin de rezervor. A fost, cu siguaranţă, singura maşină de care ne-am minunat de la prima la ultima clipă în care am avut-o. Şi cu siguranţă una din puţinele maşini în care aş investi 30.000 € doar pentru plăcerea de a conduce, primind în acest preţ confort excelent şi consum mic de motorină.
Ne-a plăcut enorm!

Multumim Autoitalia pentru amabilitatea de a ne pune la dispozitie autovehiculul testat.