Kia Picanto 1.1CRDi

30 noiembrie 2008 de Bogdan Grigorescu

Prima dată am dat nas în nas cu Picanto în 2004, prin Germania. Am rămas plăcut surprins de designul micuţei coreene: prin unele artificii, maşina pare a avea dimensiuni mai mari decât în realitate. Farurile şi proiectoarele de ceaţă sunt „împinse” către extremităţile caroseriei, iar masca este îngustă. Acestea, împreună cu ecartamentul faţă mărit, dau senzaţia de maşină mai lată decât este de fapt. Consolele faţă şi spate, excesiv de scurte, au rol dublu: pe de o parte conferă un aspect sportiv liniei laterale, iar pe de altă parte prin mărirea ampatamentului cresc confortul şi stabilitatea la trecerea peste denivelările transversale pe toată lăţimea maşinii.

Abia acum, cu ocazia testului pe care l-am avut, am făcut cunoştinţă şi cu interiorul. Habitaclul variantei care ne-a fost pusă la dispoziţi de către importator s-a dovedit mai sobru decât exteriorul. Cele trei nuanţe cromatice (gri deschis pentru partea inferioară a bordului, negru pentru consola centrală şi un soi de albăstrui pentru restul bordului), combinată cu tapiţeria bicoloră (gri închis şi gri deschis) fac maşinuţa să pară mai mult decât o jucărioară de 10.000 euro €. Plasticele, deşi dure, sunt foarte riguros îmbinate, astfel că nu scot zgomote la trecerea peste denivelări. Tapiţeria scaunelor, este foarte rezistentă la rupere şi tocire (fiind groasă), dar şi la murdărire, datorită culorii.

Scaunele sunt mai confortabile decât ne-am fi aşteptat, deşi nu au un desen spectaculos. Spaţiul interior este suficient pentru 4 persoane cu înălţime mai mică de 1,80 m. M-am aşezat la volan, reglându-mi scaunul fără a face concesii şi apoi, păstrând poziţia scaunului m-am aşezat şi în spate. Deşi am fost nevoit să mă strecor în interior, spaţiul pentru genunchi s-a dovedit „la fix”, iar cel pentru cap – excedentar. Valori bune pentru clasa din care face parte Picanto. De unde au tăiat coreenii pentru a avea un interior cât de cât spaţios? Din portbagaj. Cu bancheta spate în poziţia normală, are un volum de 157 l, suficient doar pentru cumpărăturile zilnice şi aproape pentru o vacanţă în doi. Bancheta este rabatabilă 1/3-2/3, iar dacă se rabate complet, volumul ajunge la nu mai puţin de 882 l!

Comenzile sunt aerisit aşezate pe bord (nici nu puteau fi înghesuite, fiind puţine în varianta testată).

Proiectanţii s-au gândit că marea parte a şoferilor va aparţine sexului frumos, de aceea în parasolarul din stânga este integrată o oglindă, în timp ce în al pasagerului nu. Apropos de oglinzi, vizibilitatea în spate este excelentă, favorizată fiind şi de luneta dimensionată generos. Oglinzile laterale nu dispun de reglaj electric în serie. Cu toate acestea, şoferul nu trebuie să se întindă excesiv până la oglinda din dreapta, pentru că habitaclul nu este foarte lat.

În oraş

Fiind un mini, condusul prin oraş este un deliciu. Caroseria mică ne-a permis să parcăm pe jumătăţi de locuri şi să ne strecurăm prin trafic aproape la fel de uşor ca în cazul motocicletelor (cu ataş, ca să nu exagerăm). Poziţia înaltă a scaunelor ne-a dat posibilitatea să observăm „dintr-o privire” spaţiile şi în general traficul, permiţându-ne să schimbăm benzile repede. Capitolul la care Picanto nu excelează şi care deranjează cel mai mult la utilizarea citadină este direcţia. Deşi este exactă şi promptă, necesită o mână de bărbat. Forţa necesară pentru mişcarea volanului este prea mare pentru o greutate atât de mică a maşinii, fapt care nu mi-a pus probleme mie, ci colegei mele, în special la parcări. Şi pentru că ne referim strict la utilizarea urbană, să remarcăm comportamentul bun pe care îl are la trecerea peste gropi şi denivelări. Chiar dacă suspensia nu este moale, scaunele sunt comode şi componentele din habitaclu excelent îmbinate (calitatea asamblărilor este impecabilă). Senzaţia este de linişte (nici hayonul, nici poliţa porbagajului nu vibrează) şi de confort. Singurele care nu se ridică la standardul de înaltă calitate din interior sunt difuzoarele. Nici măcar MP3-player-ul Kenwood montat de importator (after market) nu a reuşit să le convingă să redea sunetele joase fără să zornăie sau pe cele înalte fără efort.

Grupul motopropulsor este de departe atu-ul micuţei coreene pe orice şosea, fie ea aglomerată sau liberă, ori virajată în rampă. În oraş, dacă şoferul înţelege că plaja de lucru începe de la 2000 rot/min atunci este un şofer fericit. Regimurile situate sub această turaţie fac ca motorul să fie subturat, manifestând o uşoară lipsă de cuplu şi vibraţii accentuate. De fapt, micuţul „3 cilindri” are ca singur minus echilibrarea precară a mecanismului motor, însă nici concurenţa nu stă mai roz. Inconvenientele, fie că vorbim de CRDI, CDTI, TDI, JTD, HDI sau alte Diesele cu mai puţin de 4 cilindri sunt zgomotul la relanti şi vibraţiile puternice la mersul în gol. Startul de pe loc, cu gazul deschis la maximum fac ca cifrele date în fişa tehnică să pară pesimiste. Picanto ţâşneşte remarcabil, în ciuda cutiei de viteze cu trepte lungi. Motorul de 1100 cm³ este asistat remarcabil de turbina cu geometrie variabilă (VGT), împreună făcând un cuplu greu de învins la clasa mică. Beneficiile date de VGT sunt clare: demaraje rapide (când acceleraţia este apăsată la podea şi turaţiile urcă în 3500 rot/min), iar consumurile minime ( la sarcini parţiale, când paletele statorului sunt închise, iar turbina nu „îndoapă” cilindrii cu motorină). Apropos de consumuri, în oraş 5 l/100 km potolesc setea motorului, iar dacă aţi întârziat la lucru şi v-aţi grăbit peste măsură, mai adăugaţi încă 2 l/100 km. Cutia de viteze se manevrează foarte uşor şi nu „agaţă” treptele greşit. Nici cursa manetei nu este prea lungă, ceea ce avantajează schimbarea treptelor în stil sportiv.

Prin ţară

Ţinuta de drum pe autostradă este foarte bună pentru clasa din care face parte. Să nu înţeleţi că la viteza maximă „se lipeşte” de şosea, însă nu ne-am temut nici o clipă că o să decolăm. Asta în condiţiile în care echipa demaraj.ro a atins o viteză (măsurată, nu indicată) de aproape 180 km/h! Motoraşul şi cutia de viteze conlucreză perfect astfel că până la viteza maximă Picanto „trage” continuu.

Calităţile familiei CRDI (pe care le-am remarcat de la drive-ul cu Sportage) sunt extraordinare, performanţele deosebite şi consumul redus fiind elocvente. Consumul mediu extraurban înregistrat în test a fost de 5,7 l/100 km în condiţii extrem de dure (cu viteze uzuale de 160-180 km/h, demaraje şi reprize full-gas), dar a scăzut la sub 4 l/100 km la mersul constant cu 70-80 km/h. Pe serpentine, comportamentul este normal pentru clasa ei, centrul de greutate poziţionat cam sus fiind contracarat de suspensia reglată mai sportiv. Direcţia este excelentă, îndeajuns de „tare” pentru a fi siguri pe maşină. Întregul ansamblu suspensie-direcţie s-a comportat bine, fără surprize, anuntând politicos cu un scârţâit de cauciucuri când am depăşit limitele. Frânele cu ABS sunt un alt atu al mezinei familiei Kia. La situaţiile limită (frânare violentă în viraj) s-au comportat ireproşabil, fiind nevoie doar de un mic bracaj din volan pentru a corecta traiectoria (puntea spate are o uşoară tendinţă de a ieşi în exteriorul virajului). Altfel, pe linia dreaptă, dozajul pedalei este ideal, iar repartiţia forţei de frânare pe roţile aceleiaşi punţi de exact 50%-50% (testată pe dinamometru). La viteze mari, zgomotul refuză să deranjeze călătorii, graţie unei antifonări reuşite.

Per ansamblu, Kia Picanto este o maşină plăcută la condus, cu veritabile calităţi de citadină. Odată scoasă în vacanţă însă nu va înceta să rămână acelaşi automobil de încredere. Calităţile dinamice şi ale asamblării, precum şi consumul simbolic sunt punctele forte.

Ne-au convins mai puţin volumul portbagajului (deşi nici concurenţa nu excelează) şi instalaţia audio.

Multumim Kia Romania pentru amabilitatea de a ne pune la dispozitie autovehiculul testat.