Renault Megane

12 noiembrie 2009 de Bogdan Grigorescu

Caviar la preţ de parizer. Domnilor şi poate (sau, mai ales) doamnelor, aşa am considerat cel mai corect să descriu pachetul pe care-l oferă Renault în clasa compactă. Începând cu desenul de primă mână, trecând prin materialele de calitate din habitaclu şi terminând cu echiparea demnă de clasa superioară, Megane reprezintă un pachet unic în segmentul C. Prima dată l-am vazut în spoturile publicitare. Apoi pe stradă. În toată istoria de 15 ani a modelului, este cel mai frumos Megane produs de francezi. Ăsta este termenul cel mai potrivit. Frumos. Nu mai este o chestiune de gust, ca în cazul Lagunei. E un fapt. Noul Megane e frumos!

Designerii francezi au reuşit să schimbe radical aspectul precedentei generaţii, păstrând în acelaşi timp elemente de design tipice Renault. Pare că noul model este cu cel puţin două generaţii mai nou decât cel anterior, într-atât de mare este diferenţa. Pe întreaga caroserie şi-au făcut loc exclusiv curbe, formele rectangulare fiind date uitării. Îmbinarea elementelor de design creează unghiuri ascuţite care conferă personalitate extremă maşinii. La interior, simplitatea este dezarmantă. Numai francezii ştiu cum au reuşit să comande atâtea sisteme cu un număr minim de butoane. Consola centrală este atât de simplă, încât fie poţi crede că maşina duce lipsă de dotări, fie că nu este intuitivă în folosire. Fals în ambele cazuri! Este modelul de top, cu a cărui dotare pot concura doar compactele premium. Atunci cum a reuşit Renault să ascundă totul fără să piardă din uşurinţa în utilizare? Prin forme atent studiate. Să privim mai atent.

Consola de comandă a climei a apelat la un desen aparte: butoanele înconjoară display-ul. Trucul a reuşit să mascheze 15 butoane care par mult mai puţine. Mai jos, la sistemul audio, găsim încă 17 butoane şi două potenţiometre. Nici aici nu-s puţine, am fi tentaţi să credem. În total, o consolă centrală aerisită, cu 32 de butoane. Dar haideţi să studiem şi concurenţa: noul Opel Astra are pe consolă o aglomerare de 41 de butoane şi 3 potenţiometre! Ford Focus, în echiparea de top, adună pe consola centrală 39 de butoane şi 3 potenţiometre! Exemplele pot continua, dar concluzia ar fi aceeaşi: simplitatea noului Megane este remarcabilă.

Şi pentru că m-am întrecut cu gluma în a-i ridica în slăvi aspectul (demaraj.ro l-a şi votat pe primul loc la „Designul Anului”), să vedem dacă se şi mişcă pe cât de bine arată. La sediul Renault, am primit cartela de acces în maşină. În esenţă, n-a trebuit decât să o am asupra mea pentru a intra în maşină, a porni, a opri şi a o închide. N-am apăsat nici măcar un buton de pe card în tot testul. Maşina „îi simte” prezenţa în apropiere şi îmi „ascultă” comenzile fără a fi nevoie să introduc cardul în vreun slot. Mai mult decât a fi impresionant, este extrem de practic. Urc, îmi reglez toate cele şi pornesc din buton. Nu e cel mai silenţios motor, dar eu vin de pe un benzinar, aşa că îi scuz micile trepidaţii. După primii 500 de metri remarc uşurinţa, chiar fineţea cu care se conduce: mă gândesc că unei doamne i s-ar potrivi mânuşă. Apoi apăs acceleraţia şi-mi retrag…gândurile: asta-i maşină de bărbat. Chiar şi telefonul a zburat nestingherit prin habitaclu. Dau să-i găsesc un loc în spaţiu, dar francezii nu s-au gândit la un locaş capitonat pentru el. Îl pun pe scaunul din dreapta. Ar trebui să-i placă: e moale şi filtrează excelent denivelările care mai trec de suspensie. Şi motorul este perfect adaptat la condiţiile de oraş: reacţionează instantaneu la apăsarea acceleraţiei şi se mulţumeşte cu 7l/100km în condiţii normale de trafic.

Cum în Bucureşti însă nimic nu e normal, am experimentat şi situaţii de 10l/100km în traficul bară la bară. Noroc cu sistemul de sunet care ne-a făcut statul prin trafic mai…dinamic. Am prins staţiile radio fără cusur, iar când ne-am plictisit de ele, am conectat stick-ul via USB şi am ascultat muzică instant. Ieşind din oraş, am realizat că noul Megane este adaptat excelent oricăror condiţii de drum. Până la Ploieşti am respectat restricţiile de viteză şi ne-am încadrat în 5.5l/100km. Apoi n-am mai respectat decât regulile de bun-simţ şi a ieşit la iveală o stabilitate deosebită, dată de o suspensie suplă. Excepţional este faptul că Megane are deopotrivă şi o suspensie foarte comfortabilă. Nu ştiu unde le ţine pe amândouă sau când le schimbă, dar filtrează denivelările cu aceeaşi nonşalanţă cu care atacă acele de păr. Trecerea prin treptele cutiei de viteze se face uşor, fără a agăţa în vreun fel. Pe virajele din zona Vălenii de Munte – Cheia – Braşov am supus motorul şi sistemul de frânare la adevărate probe de VTM. Ansamblul este atât de bine pus la punct, încât nu dă greş nici dus la limită. Iar cei 300Nm ai motorului atacă permanent puntea faţă. Atunci când pneurile Michelin Energy ajung la limita aderenţei, ESP-ul corectează situaţia îndeajuns de ferm încât să nu dea emoţii. Trecut de zona virajată, am început cursa de stabilire a consumului minim. Am reuşit un 4.8l/100km, graniţă sub care este (după părerea mea) imposibil de ajuns în condiţii decente de şofat.

M-am plictisit repede şi am început testarea reprizelor în treptele superioare. Motorul trage excelent în orice treaptă, graţie cuplului care, la 1750 rot/min., dezvoltă valoarea maximă. Astfel, nu sunt necesare retrogradări inutile. Am atins usor viteze de ordinul a 160km/h, fără zgomote create de curenţii de aer. Aş fi fost mai încântat de un vitezometru cu ac decât de cel digital, însă o consider doar o părere personală şi trec repede peste ea. Ca şi peste cea referitoare la poziţia ciudată a butonului de activare a cruise-controlului, aşezat în faţa cotierei centrale. Cotiera din faţă adăposteşte un spaţiu extrem de adânc. Este capitonat, dar atât de adânc încât tinde să fie practic doar pentru transportul recipientelor de răcoritoare. Cotiera din spate se desface şi dezvăluie un spaţiu plat, capitonat şi două suporturi pentru cutii de răcoritoare (sau, de ce nu, bere). Păcat că şi ele sunt atât de plate, încât nu reuşesc să menţină pe poziţie cutiile la viraje şi denivelări pronunţate. Şi dacă tot sunt la capitolul de dat în cap, aş fi preferat ca planşa de bord să se îmbine mai armonios cu feţele de uşi. Concurenţa a reuşit să le combine mai fericit, printr-o curbă. Sper ca şi Megane să primească un desen asemănător odată cu primul facelift.

După cum puteţi observa, mi-a fost greu să găsesc puncte slabe maşinii. Să nu uităm că segmentul C are cel mai mare numar de unităţi vândute pe piaţă. De aceea, Megane a fost gândit de la A la Z să fie fără cusur. Orice eşec în clasa compactă echivalează cu un dezastru, chiar şi pentru un gigant precum Renault. Iar familia Megane este foarte mare şi se bazează pe îndeajuns de multe generaţii anterioare ca să nu fie pusă în situaţia asta.

Multumim Renault Romania pentru amabilitatea de a ne pune la dispozitie autovehiculul testat.