Litiu pentru baterii, extras fără emisii
15 ianuarie 2022 de Bogdan Grigorescu
Compania americană Vulcan Energy promite să extragă litiu pentru baterii de mașini electrice fără a emite dioxid de carbon. Este compania cu care Volkswagen va colabora la viitoarele baterii.
Lupta pentru ”a lua fața” în cursa pentru visul electric se dă în timp ce vorbim. Volkswagen, unul dintre principalii concurenți, are un țel îndrăzneț: acela de a produce în regie proprie, până în 2030, baterii ce vor însuma 240 GWh. E o cantitate enormă, care echivalează cu 3 milioane de vehicule electrice produse anual.
Actualmente, uzinele grupului folosesc ”energie verde” în proporție de 95%. Însă, în viitorul apropiat, acestea vor deveni 100% sustenabile. Pentru asta, o mare provocare reprezintă scăderea emisiilor cauzate de extracția materiei prime pentru baterii.
Nissan devine 100% sustenabil în Europa
Ei bine, Litiul reprezintă unul dintre cele mai poluante materiale. Dacă fără nichel și cobalt se mai pot face baterii, fără litiu e, actualmente imposibil. Iar extracția fiecărei tone de litiu eliberează în atmosferă 15 tone de dioxid de carbon, așa cum arată studiile recente. De asemenea, pentru a-l extrage, trebuie forat în stâncă, iar asta dăunează puternic mediului înconjurător.
În Chile, compania SQM a fost împiedicată să extindă numărul de mine de litiu, din cauză că afectează mediul. Este o luptă câștigată, într-un război cu multe interese la mijloc. Mai ales că Chile ar deține peste 40% din rezervele de litiu la nivel global.
În Europa, Portugalia deține o mare parte din rezervele de litiu. Mai precis, peste 280 de mii de tone, care ar asigura exploatarea pe 10 ani, firește, cu toți banii aferenți care ar veni la buget. Investiția inițială în extracție ar însuma 109 mil. USD.
Litiu pentru baterii, extras fără emisii!
În contextul reducerii impactului asupra mediului, Volkswagen a semnat un acord cu compania americană Vulcan, care îi va furniza litiu pentru baterii. În Valea Rinului, Vulcan construiește câteva centrale de energie geotermală. Acestea extrag apa (ce conține litiu) și căldura din subteran (saramura geotermală).
Folosind căldura, centralele extrag litiul din apă. Astfel, litiul pentru baterii este extras fără emisii, iar suprafața ocupată de centrale este de 1% din cea ocupată de o mină. Ca să nu mai vorbim despre impactul minim asupra mediului. Sigur, e doar un început. Dar este un exemplu clar că se poate scădea imactul vehiculeleor electrice asupra mediului.