Cadillac Converj

21 ianuarie 2009 de Bogdan Grigorescu

Toyota are Prius, Honda are Insight. Iar americanii au fost mereu altfel. Exprimări aparent fără sens? Doar aparent. GM se lansează pe piaţa vehiculelor non-poluante prin Converj, un coupe care dă cu piciorul conceptului de hibrid aşa cum îl abordează japonezii, fiind propulsat de un motor 100% electric. Tehnologia dezvoltată de concernul General Motors se numeşte Voltec şi este capabilă să funcţioneze până la 40 de mile (aproximativ 64km) fără încărcarea bateriilor. Partea bună e că distanţa acoperită creşte până la câteva sute de mile, lucru care este datorat unui generator cu motor termic în 4 cilindri, care produce curent exclusiv pentru încărcarea acumulatorilor, fără a propulsa direct maşina. La baza conceptului stă un motor electric alimentat de baterii capabile să producă 16kWh, aşezate în podea, sub forma literei T. Pachetul de baterii conţine peste 220 celule Li-ION şi poate fi încărcat la orice priză de 240v (în aproximativ 3 ore) sau de 120V (în 8 ore). În situaţia critică în care bateriile se descarcă neavând o priză în zonă, intră în scenă motorul termic care funcţionând la un regim extrem de scăzut (foarte puţin poluant) produce electricitatea necesară pentru a pune în mişcare motorul electric. Energia disipată la frânare nu este irosită: un dinam o transformă în curent electric, încărcând acumulatorii. Cuplul motorului electric atinge valoarea excelentă de 370Nm, producând o putere maximă de 164cp!

Fără să renunţe la luxul şi desenul tipice mărcii, inginerii au realizat unele artificii tehnice care să-i ajute să atingă performanţele mai sus menţionate. Printre ele: podeaua plată, masca din faţă cu deschidere minimă, camere minuscule în loc de oglinzi retrovizoare şi jante special desenate pentru a impinge aerul pe lângă caroserie (pentru micşorarea rezistenţei la înaintare). În interior găsim aluminiu, lemn şi piele, precum şi o mare cantitate de materiale reciclate. Pentru un consum de curent minim, toate sursele de lumină sunt LED-uri. Purtatorul de cuvânt al Cadillac nu a specificat când va intra în producţia de serie.