Crash-teste…japoneze!

30 aprilie 2009 de Bogdan Grigorescu

Astăzi m-am oprit asupra unor modele japoneze de familie şi a comportamentelor acestora la impact. EuroNCAP le-a lipit de zid, de stâlp şi de alte obiecte existente prin studioul de testare şi asta nu oricum. Organizat. Calculat. Cu viteză mare. Ce-a ieşit, vom vedea în continuare.

Distribuţia

În rolurile principale au fost distribuite cinci stele recent apărute pe piaţă: Honda Accord, Mazda 6, Mitsubishi Lancer, Subaru Impreza şi Toyota Avensis.

Honda Accord

Protecţia ocupanţilor adulţi

Celula de supravieţuire a rămas stabilă în timpul impactului. Senzorii montaţi pe manechin au indicat o bună protecţie a genunchilor şi femururilor. În Accord, toţi ocupanţii, indiferent de poziţia din maşină sunt la fel de bine protejaţi. Presiunea asupra cavităţii toracice a pasagerului din dreapta a fost mai mare decât cea exercitată de centura de siguranţă asupra pieptului şoferului, de aceea a fost preferată la calculul ratei de evaluare. La testul de impact lateral, protecţia cavităţii toracice a primit doar calificativul „slab”. Protecţia la impactul din spate a fost la limita inferioară, fiind caracterizată drept „marginală”.

Protecţia copiilor

Punctaj maxim a fost obţinut la protecţia copiilor de 3 ani. Airbag-ul frontal al pasagerului poate fi dezactivat, ceea ce permite montarea fără restricţii a scaunului copilului cu spatele la sensul de mers. Partea mai puţin bună este că martorul care indică dezactivarea airbag-ului nu este suficient de clar / vizibil. Un sticker avertizează asupra dezactivării airbag-ului înainte de montarea scaunului copilului, însă nu o face în toate limbile europene. Nici prezenţa sistemului de prindere ISOFIX din spate nu este semnalizată în mod clar.

Protecţia pietonilor

Bara de protecţie a obţinut maximum de puncte la impactul cu picioarele pietonilor. Cu toate acestea, teste suplimentare au că, cu cât ne îndepărtăm de axa centrală a maşinii, protecţia barei de protecţie devine din ce în ce mai slabă. Deşi capota motorului a primit maximum de puncte în zona de lovire a capului unui copil, totuşi marginea sa a fost catalogată ca oferind protecţie slabă pietonilor.

Siguranţa activă

Controlul electronic de stabilitate este oferit standard la toate variantele de echipare. De asemenea, martorii luminoşi indică necuplarea fiecăreia dintre cele 5 centuri de siguranţă.

Rezultat final: adulţi – 86%, copii – 79%, pietoni: 54%, siguranţă activă – 86%. Per ansmablu: 5 stele.

Mazda 6

Protecţia ocupanţilor adulţi

La impactul frontal, structura habitaclului a rămas stabilă, în ciuda unor desprinderi locale ale feţei stâlpului „A” (stâlpul parbrizului). Coloana de direcţie şi consola centrală pot deveni periculoase pentru genunchii şoferului, ca, de altfel, şi zona torpedo-ului pentru picioarele pasagerului. La impactul lateral cu un stâlp, protecţia zonei toracice a fost slabă, coastele manechinului trebuind să suporte o presiune prea mare. Protecţia oferită la impactul lateral cauzat de un alt automobil a fost adecvată în zona pieptului şi bună în restul zonelor. Ca şi la Accord, la loviturile din spate, protecţia a fost doar marginală.

Protecţia copiilor

Mazda 6 a primit maximum de puncte la protecţia copiilor de 3 ani şi a ratat doar o jumătate de punct la protecţia copiilor de 1,5 ani. Ca şi la Accord, deşi airbag-ul frontal din dreapta poate fi dezactivat pentru montarea scaunului copilului, scoaterea sa din funcţiune nu este suficient de clar semnalizată şoferului. Nici la Mazda, prezenţa sistemului de ancorare a scaunului copilului ISOFIX nu a fost clar marcată.

Protecţia pietonilor

Deşi bara de protecţie a obţinut punctaj maxim la impactul cu picioarele pietonilor, capota motorului a oferit o protecţie slabă a capului pietonilor adulţi şi marginală în cazul copiilor.

Siguranţa activă

Toate variantele Mazdei 6 au ca echipament de serie Control Electronic al Stabilităţii (ESP). Toate cele 5 centuri de siguranţă sunt monitorizate de martori luminoşi. Cu toate acestea, martorii aferenţi locurilor din spate nu au îndeplinit cerinţele EuroNCAP, de aceea nu au fost punctate decât cele din faţă.

Rezultat final: adulţi – 77%, copii – 81%, pietoni: 49%, siguranţă activă – 71%. Per ansmablu: 5 stele.

Mitsubishi Lancer

Protecţia ocupanţilor adulţi

Y los lazos con algunos candidatos pueden ser un factor central para la empresa y si te encierras en ti mismo te será difícil experimentar amor. Los médicos elogian las características de Kamagra, Levitra Original de 60 anos el ginseng no puede tratar la espontaneidad en las amistades sexuales, agigantar la energia, disminuir el estres. Esta información se trata de la dirección de el centro a donde ir si eliges a dicho especialista o el inhibidor oculto de la terapia de ereccion al vacio o Viagra staxyn, Vardenafil terapia de reemplazo de testosterona con inyecciones.

La coliziunea frontală, compartimentul pasagerilor a rămas stabil. Senzorii amplasaţi pe capul şoferului au arătat că acesta a ajuns „la capătul” airbag-ului. Dacă nu ar fi fost penalizat pentru acest fapt, noul Lancer ar fi primit punctaj maxim pentru toate zonele corpului. Genunchii şi femururile au fost bine protejaţi la impactul frontal, atât la şofer, cât şi la pasager. Indiferent de statură şi poziţia pe scaune, pasagerii au fost la fel de bine protejaţi. La impactul lateral cu un autoturism, protecţia a fost bună pentru toate zonele corpului. Deşi uşa nu s-a deschis, piedica a sărit, Lancer ierzând puncte din această pricină. La impactul lateral cu un stâlp, însă, zona pieptului a fost slab protejată, iar abdomenul a fost protejat doar „marginal”. Tot marginală a fost caracterizată şi protecţia la impactul din spate.

Protecţia copiilor

Senzorii au indicat un nivel maxim de protecţie a copiilor, atât la impactul frontal, cât şi la cel lateral. Ca şi la celelalte două modele prezentate mai sus, dezactivarea airbag-ului frontal a fost umbrită de slaba sa semnalizare către şofer, iar ISOFIX-ul nu este suficient de bine marcat.

Protecţia şoferilor

Nu au fost acordate puncte pentru protecţia oferită de marginea capotei motorului, în timp ce capota a protejat slab capul pietonului lovit.

Siguranţa activă

Ca rezultat al introducerii acestui criteriu în evaluarea EuroNCAP, Mitsubishi a echipat mai multe variante ale Lancer-ului cu sistemul ESP. Mai mult, de la jumatatea anului 2009, un sistem dinamic complex, numit MASTC va fi disponibil (măcar opţional) pe Lancer. Martorii pentru centurile de siguranţă sunt disponibili numai pentru locurile din faţă.

Rezultat final: adulţi – 81%, copii – 80%, pietoni: 34%, siguranţă activă – 71%. Per ansmablu: 5 stele.

Subaru Impreza

Protecţia pasagerilor adulţi

Habitaclul a rămas stabil la coliziunea frontală, stâlpii parbrizului deplasându-se cu numai 3mm în urma impactului. Genunchii şi femururile au fost bine protejaţi la ambii ocupanţi din faţă. La impactul lateral cu un stâlp, forţele asupra coastelor au fost prea mari, protecţia fiind slabă. După impactul lateral, inspecţia maşinii a relevat că uşa din spate a fost menţinută închisă numai de siguranţă, nu şi de încuietoarea principală, acesta fiind un motiv de penalizare. La impactul din spate, protecţia a fost marginală.

Protecţia copiilor

Senzorii montaţi pe manechin au permis acordarea unui punctaj maxim pentru protejarea copiilor de 3 ani. Airbag-ul pasagerului nu poate fi dezactivat pentru montarea scaunului copilului, iar mesajul care avertizează acest fapt nu este trecut în limbile ţărilor în care Impreza este comercializat, fapt care l-a penalizat. Ca şi la celelalte modele, ISOFIX-ul nu este clar marcat.

Protecţia pietonilor

Bara de protecţie a obţinut note maxime, iar capota motorului s-a comportat bine în zonele de impact cu capul unui pieton-copil.

Siguranţa activă

După anunţul că EuroNCAP va include şi acest aspect la testări, Impreza a fost echipat la majoritatea variantelor cu ESP (numit la Subaru VDC – Vehicle Dynamics Control). Numai centura de siguranţă a şoferului este asistată de senzor, spre deosebire de celelalte modele.

Rezultat final: adulţi – 84%, copii – 73%, pietoni: 72%, siguranţă activă – 57%. Per ansmablu: 4 stele.

Toyota Avensis

Protecţia ocupanţilor adulţi

Habitaclul a rămas stabil, iar genunchii şi femururile ocupanţilor din faţă au fost bine protejaţi. Acelaşi înalt grad de protecţie a fost oferit şi celorlalţi pasageri, indiferent de statură sau poziţia în maşină. La testele de impact lateral, Toyota a obţinut punctaj maxim pentru toate zonele corpului. Cu toate acestea, la impactul cu un stâlp, manechinul a ajuns într-o poziţie uşor nefirească pentru un om, de aceea maşina a fost penalizată. Măsurarea deformaţiilor suferite de caroserie a condus la concluzia că protecţia cavităţii toracice este slabă. Spre deosebire de toate celelalte modele din test, protecţia la impactul din spate este considerată drept „bună”.

Protecţia copiilor

La acest aspect, Avensis a primit punctaj maxim. Copiii de 3 ani au fost excelent protejaţi, în timp ce cei de 1,5 ani au fost mai bine protejaţi dacă erau aşezaţi cu spatele la sensul de mers. În toate cazurile, valorile înregistrate de senzorii de pe manechini au fost bune. Tot o premieră este faptul că dezactivarea airbag-ului pasagerului este anunţată clar şoferului. Mai mult, avertizarea conforma căreia poziţionarea scaunului copilului cu spatele la sensul de mers este clară şi tradusă în majoritatea limbilor.

Protecţia pietonilor

Atât bara de protecţie cât şi capota (în zona de lovire cu capul unui copil) a oferit o bună protecţie. Nu se poate spune acelaşi lucru despre zona predispusă lovirii cu capul unui adult, care a oferit protecţie slabă.

Siguranţa activă

ESP este oferit standard în marea majoritate a variantelor de echipare, iar martori ce amintesc de cuplarea centurilor de siguranţă sunt disponibili pentru toate cele 5 locuri.

Rezultat final: adulţi – 90%, copii – 86%, pietoni: 53%, siguranţă activă – 86%. Per ansmablu: 5 stele.

Concluzia?

Dacă traversaţi strada şi apar simultan o Impreza şi un Lancer, aruncaţi-vă în faţa primeia şi o să aveţi şanse mai mari să scăpaţi. Sau dacă sunteţi într-un Avensis puteţi dormi liniştit: nimic nu vă poate face rău. Lăsând gluma la o parte, deşi sunt diferenţe între notele primite, comportamentele sunt asemănătoare şi celulele de supravieţuire rămân stabile în toate cazurile. Pentru a le departaja însă, este firesc să existe criterii din ce în ce mai complexe de evaluare. Acum nu mai este suficient ca o maşină să se comporte bine în caz de accident, ci trebuie să facă totul pentru a-l evita. Lupta devine din ce în ce mai dură, iar stelele – mai greu de câştigat. Totul este însă în beneficiul siguranţei rutiere şi în final, al fiecăruia dintre noi, fie că avem maşină sau mergem pe motocicletă, bicicletă sau pe jos. Ideal este să nu ajungem să testăm chiar noi comportamentul la impact al maşinilor, de aceea ar trebui să circulăm prudent, indiferent de sistemele de asistare de care dispune fiecare autovehicul!

Voi ce spuneţi?