Dacia SL Story – serie limitată
9 decembrie 2012 de Bogdan Grigorescu
Dacia SL Story, o serie limitată a modelelor Sandero şi Logan.
Începând cu luna martie 2012, Dacia lansează seria limitată Story pe modelele Sandero şi Logan. Noua serie limitată este disponibilă pentru motorizările 1.2 16V 75 CP, 1.6 85 CP şi 1.5 dCi 75 CP.
Atât Sandero cât şi Logan Story sunt echipate cu ABS şi Asistenţă la Frânarea de Urgenţă (AFU), airbag-uri şofer şi pasager, direcţie asistată, aer condiţionat, Radio CD MP3 cu satelit de comandă pe volan, priză Jack, USB, Bluetooth®, închidere centralizată cu cheie.
Dacia SL Story, schimbări vizuale
Un sticker specific, aplicat la exterior, identifică noua serie limitată, în timp ce la interior se remarcă noua tapiţerie. Aceasta este gri închis și are motive gri deschis prezente pe spătarul scaunelor.
Opţional, atât Sandero cât şi Logan Story pot fi prevăzute cu airbag-uri laterale faţă.
Preţurile variază între 8800 şi 10.450 Euro (cu TVA inclus) pentru Sandero Story şi între 7900 şi 9550 Euro (cu TVA inclus) pentru Logan Story, în funcţie de motorizarea aleasă.