Honda Civic – 5 stele la crash-test

23 martie 2009 de Bogdan Grigorescu

Ce spun ei?

Honda Civic este considerată şi după introducerea noilor metode de testare Euro NCAP unul dintre cele mai sigure automobile de pe piaţă. Euro NCAP a dezvoltat un nou sistem (mai complex) de testare la impact, care a intrat în vigoare începând cu februarie 2009 (despre care am amintit în articolul “Noul Golf – 5 stele la crash test” n.r.). Conform acestei noi modalităţi de punctare, Civic a primit 5 stele, atingând un procentaj al siguranţei per ansamblu de 77%. Pentru a reuşi să obţină maximum de 5 stele, fiecare automobil trebuie să primească un procentaj cumulat de minimum 70%.

Acest success vine după cel obţinut de Accord, care a primit, de asemenea, maximum de stele. Pentru a atinge aceste valori, Honda a dezvoltat un program propriu de testare la Tochigi, unde provoacă impacturi reale între automobile de diferite clase, pentru a găsi soluţiile cele mai bune de absorbţie a energiei de impact. Civic este echipat cu o mulţime de sisteme de siguranţă activă, pentru a evita accidentele (sisteme de control al tracţiunii şi stabilităţii, precum şi a distribuţiei forţei de frânare între roţi). Siguranţa pasivă a ajuns la cote maxime, culminând cu sistemul de tetiere active care minimizează leziunile din zona cervicală la impactul din spate. Acest sistem a fost decorat cu maximul de puncte posibil de către institutul independent de cercetare Thatcham.

Ce spunem noi?

Abia au lansat cei de la Euro NCAP noua grilă de punctare şi deja câteva modele au reuşit să atingă maximum de stele. Situaţia însă este diferită atunci când comparăm două modele diferite care au primit 5 stele. Spre exemplu, să luăm Vw Golf VI şi Honda Civic. La protecţia adulţilor, Golf a primit 97%, în timp ce Civic doar 79%. Şi copiii sunt mai bine protejaţi în Golf: 84% vs. 76%. În ceea ce priveşte protecţia pietonilor, situaţia se inversează: Civic conduce cu 67% vs. 61%. Şi siguranţa activă este superioară la Civic, cu 86% vs.71% la Golf.
Drept urmare, recomandarea noastră este să puneţi accent pe rezultatele Euro NCAP atunci când cumpăraţi o maşină, pentru că viaţa este cel mai de preţ dar. Iar dacă două modele concurente obţin maximum de stele, stabiliţi ce este mai important pentru dvs.: siguranţa activă sau cea pasivă? Intrând pe www.euroncap.com puteţi decide în cunoştinţă de cauză.

Accesând link-urile de mai jos, puteţi viziona filmele oficiale ale testelor Hondei Civic:
Impact frontal
Impact cu un stâlp
Impact lateral

Voi ce spuneţi?