Honda pe val.

6 mai 2010 de Bogdan Grigorescu

Două evenimente succesive au avut drept protagonist brand-ul Honda: semnarea parteneriatului cu echipa de fotbal Dinamo Bucureşti şi a celui cu Garda Naţională de Mediu. Despre primul eveniment nu sunt de spus prea multe: este, evident, un pas înainte pentru o echipă de fotbal mediocră (ca, de altfel, toate cele ce activează în Liga I), care poate profita acum de imaginea fără cusur a mărcii nipone. De aceea, vom trece repede peste asta.

Asocierea imaginii cu Garda Naţională de Mediu, în schimb, este mult mai interesantă. Vorbim aici despre un for ale cărui politici de mediu sunt stricte şi au drept scop conştientizarea efectelot pe care le are stilul nostru de viaţă asupra mediului înconjurător. Şi cum altfel ar trebui să circule un comisar al Gărzii de Mediu, decât într-o maşină nepoluantă? Aşa s-a gândit şi Honda, care a pus la dispoziţia instituţiei amintite un Insight nou-nouţ. Îmbucurător este faptul că Honda produce autoturisme nepoluante, în condiţiile în care n-a renunţat la sportivitatea proverbială. Mai mult, aceast război declarat poluării vine de la cel mai mare producător de motoare la nivel mondial! Tora! Tora! Tora!

Voi ce spuneţi?