Nissan Qazana

16 martie 2009 de Bogdan Grigorescu

Ce spun ei?

Singura filosofie care a stat la baza conceptului Qazana a fost plăcerea de a te afla la volan. Oficial, este doar un studiu care doreşte să evidenţieze dimensiunile compacte ale crossover-ului viitorului. Însă, odată cu anunţul că un crossover mic va fi proiectat şi construit în viitorul apropiat, ar trebui să ne aşteptăm la multe elemente de design şi funcţionale „împrumutate” de la Qazana.

Aspectul este masculin, agil, perfect adaptat circulaţiei urbane. „Echipa noastră de la Nissan Design Europe (Anglia) a avut drept ţintă realizarea unui beach-buggy modern, un fel de motocicletă cu patru locuri.”, a declarat Atsushi Maeda, Studio Chief Designer, Nissan Design Europe. Nissan a repetat figura în acelaşi mod în care au rescris regulile atunci când a lansat pe piaţă Quashqai, acum 2 ani. Abordând segmentul autovehiculelor mici din cu totul alt unghi, Qazana revigorează, şi reinventează circulaţia citadină.

Dimensiunile exterioare compacte (4060mm lungime, 1570mm înălţime, 1780mm lăţime şi ampatament de 2530mm) fac ca strecuratul prin jungla urbană să fie joacă de copil. Stilistic vorbind, este clar că noul model este un Nissan: înalt, cu arce ample la roţi, console scurte, linie descendentă a plafonului şi stopuri a la noul 370Z (stil boomerang). Toate acestea, împreună cu jantele de 20” dau un aer de robusteţe şi mai ales de sportivitate, aer care lipseşte modelelor 4×4 aflate actualmente pe piaţă.

Ce spunem noi?

Este fascinant să vezi cum Nissan şi Dacia dezvăluie cot la cot MPV-uri de dimensiuni asemănătoare, însă cu scopuri finale diferite. Românii propun un model mic la exterior, dar foarte spaţios şi versatil, în timp ce niponii vin cu un automobil de oraş înalt şi distractiv de condus. Ambele mărci fac parte din Renault Group, iar spre deosebire de Dacia, care a dezvăluit motorizarea ce echipează Duster-ul (1,5dCi), japonezii n-au facut un astfel de anunţ. Putem doar fi siguri că este vorba de variante turbo (diesel şi benzină), poate chiar MAC-ul ce echipează conceptul Duster. Denumirea este puţin neinspirată pentru piaţa din România, şi-mi aminteşte oarecum de modelul Toyota MR2, al cărui nume se citeşte în limba franceză merde… Dat fiind faptul că nu va apărea pe piaţă, nu cred că va trebui să ne facem prea multe griji referitoare la acest aspect.

Voi ce spuneţi?