Paris 2010 – Kia
17 noiembrie 2010 de Bogdan Grigorescu
Coreenii au venit la Paris cu o noutate absolută şi un concept electric. Conceptul se numeşte POP şi este cel puţin nonconformist. Culoarea exteriorului este…crom. La interior este roz. Lungimea totală măsoară 3m, în timp ce diametrul jantelor este de 19”. Uşile se deschid oblic spre faţă, iar geamurile au o formă…unică. Din cele menţionate mai sus nimic nu e convenţional. Ca să nu credeţi că doar prin atâtea elemente iese în evidenţă, vă prezint şi motorizarea: full electric, 50kW, 190Nm şi o autonomie de 160km. O încărcare completă la priză durează 6 ore. Tabloul de bord este o mică placă transparentă din plastic. Se numeşte TOLED (Transparent Organic LED). În timpul mersului afişează vitezometrul şi gradul de încărcare a bateriei, iar în repaus este…invizibil. Gata cu conceptul ce aduce a Enterprise la scară 1:1000.
Coborând cu picioarele pe Pământ, vă întreb dacă Optima nu vi se pare o maşină superbă. Prin prisma detaliilor şi proporţiilor, mie mi s-a părut cea mai aspectuoasă noutate a salonului, la egalite cu Astra GTC. Va fi disponibilă în Europa în a doua jumătate a anului viitor. Conform coreenilor, filosofia noului model constă în patru aspecte definitorii: stil unic, performanţe de top, şasiu de dimensiuni regale pentru segmentul „D” şi opţiuni de primă clasă. În Coreea, noul model „a prins” instantaneu: peste 10.000 unităţi vândute lunar, începând cu luna mai. Motorizările pentru Europa vor fi un diesel de 1,7l şi 136cp (ce emite 113g/kmCO2-cea mai buna valoare din clasă) şi un MAS de 2l cu distribuţie variabilă ce dezvoltă 170cp. În viitor, diesel-ul va fi oferit şi în versiunea de 160cp!