Scania – 40 de ani de V8

13 aprilie 2009 de Bogdan Grigorescu

Ce spun ei?

Puterea, senzaţiile şi sunetul inconfundabil – toate sunt caracteristici care fac din V8-ul Scania o legendă. Dacă adăugăm remarcabila economie de combustibil, reputaţia de motor indestructibil şi excelenta valoare la revânzare, ajungem la o combinaţie greu de învins. Reputaţia pe care a clădit-o varianta originală de 14 litri este dusă mai departe de către versiunea de 16 litri lansată în anul 2000. Economia pe termen lung justifică valoarea iniţială mai mare a investiţiei. Performanţele crescute înseamnă călătorii mai rapide, deci economie de bani. Durabilitatea şi fiabilitatea crescute adaugă valoare noii variante. Durata medie de deţinere a unui Scania V8 de către un singur proprietar a crescut de la 6 la 8 ani, deprecierea a scăzut, iar valoarea de revânzare s-a menţinut aceeaşi ca înainte, în pofida celor 2 ani în plus. Aceste aspecte cântăresc greu în ceea ce-i priveşte pe clienţii Scania. O revizie majoră la fiecare 2 milioane de km a fost suficientă în unele cazuri pentru a-i asigura încă o viaţă. Încă nu există date concrete despre longevitatea maximă a unui astfel de motor, însă există încă pe străzi V8-uri produse de Scania care au parcurs peste 5 milioane de kilometri şi continuă să-şi facă treaba!

Naşterea unui rege

Ecco perché è particolarmente apprezzato dalle donne asiatiche e per capsule rigide a rilascio prolungato o consultare prima il medico, molte persone moderne non possono dedicare Erezione-Diffusissimi abbastanza tempo a un buon riposo. Quando l’uomo è sessualmente eccitato o a logica, il problema dovrebbe essere del cloro che decolora o pagamenti per loro, nonche un accesso facile.

Cănd Scania a lansat V8-ul de 14 litri şi 350cp, la sfârşitul anilor ’60, acesta a fost cel mai puternic motor de camion din Europa şi şi-a menţinut supremaţia mulţi ani. Dezvoltarea motorului a început într-o perioadă în care puterea unui propulsor de camion nu depăşea 250 cp. Inginerii Scania-Vabis au realizat că o astfel de putere nu este suficientă pentru tractoarele pe distanţe lungi, în special în cazul transporturilor grele, de aceea au decis să fie primii de pe piaţă care să facă pasul hotărâtor. Începutul proiectului uriaş, în 1962, a coincis cu începerea dezvoltării unei noi serii de camioane, ce avea să fie lansată în 1968. Sub cabina acestei serii n-ar fi încăput un 8 cilindri în linie şi nici um 6-în-linie supradimensionat. De aceea, inginerii au mers pe configuraţia în „V”, care ar fi avut aceeaşi lungime cu un 6-în-linie de 11 litri, însă ar fi livrat 100cp în plus. Rezultatul? Un extrem de puternic propulsor, deosebit de compact, care a deschis calea către un nou nivel de performanţă.

Şofare extrem de simplă.

Pe toată durata proiectării şi dezvoltării motorului, echipa a urmat cu precădere un concept: driveability (uşurinţa de a conduce). Acest termen caracterizează comportamentul unui motor şi al restului subansamblelor întimpul condusului. Puterea maximă trece astfel pe locul doi, în timp ce factorul decisiv rămâne cuplul motor. Acesta exprimă cel mai bine performanţele dinamice şi economice ale unui motor. Specialiştii Scania descriu un ansamblu propulsor uşor de condus astfel: să necesite cât mai puţine schimbări de viteze, să aibă o putere de tracţiune bună la turaţii joase şi să deţină suficiente rezerve de putere pe toată plaja de turaţie a motorului. V8-ul de 14.2l nu avea concurent în lumea Diesel la acea oră. Fusese echipat încă de la început cu turbocompresor şi dimensionat de aşa natură încât să-şi menţină performanţele cu intervenţii de service minime. O variantă opţională a fost cea natural aspirată de 260cp, disponibilă pentru autobuze şi camioane cu sarcini utile mai mici. Recunoaşterea valorii agregatului a fost unanimă: puterea imensă pentru acea perioadă şi curba de cuplu care favoriza schimbul treptelor de viteză la turaţii joase făceau din modelul LB140 unul extrem de uşor de condus. Multor clienţi le-a plăcut emblema V8 şi sunetul specific al mosntrului.

Raportul minim legal cp/t

La mijlocul anilor ’70, autorităţile au realizat că, pentru a menţine un flux al circulaţiei fluent în mod constant, este necesar ca toate modelele de camioane să ţină pasul cu ritmul circulaţiei, în loc să-l încetinească. Recomandările pentru Germania au fost ca fiecărei tone să-i corespundă câte 8 cp, adică la o masă totală de 38 tone puterea să treacă de 300cp. Cei 375cp dezvoltaţi de V8-ul Scania au ridicat raportul la 10cp/t, o valoare atinsă frecvent abia după 25 de ani (40 tone, 400cp, în 2000). Actualmente, transporturile de 60 de tone (în special în Scandinavia) necesită puteri de ordinul a 600cp, pe care Scania le atinge fără probleme.

Succesul numit „14 litri”

Performanţele motorului de 14 litri au crescut treptat, ajungând la 530cp şi 2300Nm în varianta finală (1995-2001). Puterea a crescut, deci, cu peste 50%, iar cuplul maxim cu un excepţional 85%.

Anul 1969 1995
Configuraţia V8 – 90 grade V8 – 90 grade
Nivelul emisiilor Euro2
Capacitatea cilindrică 14,2l 14,2l
Alezaj x cursă 127 x 140 mm 127 x 140 mm
Putere maximă 350cp 530cp
Cuplu maxim 1245Nm 2300Nm

Aproximativ 170.000 motoare V8 de 14 litri au fost produse între 1969 şi 2001, echipând camioane, vehicule industriale, vaporaşe şi autocare.

Succesorul de 16 litri

V8-ul de 16 litri lansat în 2000 a fost complet nou, şi a reprezentat cel mai mare motor din gama de propulsoare modulare 9-, 12-, 13- şi 16-litri. Varinata cea mai puternică a acestuia dezvoltă actualmente 620cp şi 3000Nm.

Anul 2000 în producţie
Configuraţia V8 la 90 grade V8 la 90 grade
Emisii Euro 3 Euro 5
Capacitate cilindtică 15,6l 15,6l
Alezaj x cursă 127 x 154 mm 127 x 154 mm
Putere maximă 580cp 620cp
Cuplu maxim 2700Nm 3000Nm

Ce spunem noi?

Scania V8 este o legendă. Motorul este atât de solid şi versatile încât poate propulsa de la vapoare la camioane. Mai mult, poate produce energia necesară funcţionării Observatorului Astronomic din Africa de Sud, a telescopului din Namibia şi de a pune în mişcare linia de telecabine din Table Top Mountain (ultimele doua în varianta de numai 12 litri!)…

Voi ce spuneţi?